Ultima cursă pentru banii europeni: doar 45,9 km de autostradă pot fi gata la termen
- Iulia Moise
- 24 august 2026, 14:33
PNRR. Sursa foto: Dreamstime.com
Din cei 132,4 kilometri de autostradă rămași în execuție și finanțați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), doar 45,9 kilometri ar putea fi finalizați până la 31 august 2026, termenul-limită pentru decontarea lucrărilor prin acest mecanism european.
Restul de 86,5 kilometri, aflați pe Autostrada Moldovei A7 și pe sectorul Margina-Holdea al autostrăzii A1, ar urma să fie terminați până la sfârșitul anului, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Lucrările realizate după 31 august nu vor mai fi finanțate din PNRR, ci din bugetul de stat.
Un singur segment are șanse să fie gata la termen
Cursa contra cronometru se apropie de final pentru ultimele proiecte rutiere aflate în execuție cu finanțare din PNRR.
Potrivit datelor transmise News.ro de Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, segmentul de 45,9 kilometri dintre Adjud și Bacău, parte din Autostrada Moldovei A7, ar urma să fie deschis circulației pe 31 august sau 1 septembrie.
Este singurul dintre cele trei proiecte rămase care are șanse reale să fie finalizat în apropierea termenului stabilit pentru finanțarea europeană.
Situația este însă diferită pentru tronsonul Bacău-Pașcani și pentru sectorul Margina-Holdea de pe A1. Ambele sunt în lucru și nu pot fi terminate până la 31 august.
86,5 kilometri rămân pentru finalul anului
Cele două proiecte care nu se încadrează în termen însumează 86,5 kilometri.
Tronsonul Bacău-Pașcani, cu o lungime de 77,38 kilometri, este împărțit în trei loturi:
- Săucești-Bacău – Trifești: 30,3 km;
- Trifești-Gherăiești: 18,99 km;
- Mircești-Pașcani: 28,09 km.
Contractul, în valoare de aproximativ 4,7 miliarde de lei, a fost semnat în februarie 2023 cu asocierea UMB Spedition - SA&PE Construct - Tehnostrade.

sursa: Facebook
Conform datelor CNAIR, stadiul lucrărilor depășise 65% pe primele două loturi și 50% pe lotul al treilea.
Cel de-al doilea proiect este sectorul Margina-Holdea, lung de 9,13 kilometri, parte din autostrada A1. Este singura verigă lipsă din cei aproximativ 320 de kilometri de autostradă dintre Sibiu și granița cu Ungaria.
Tunelurile pentru protejarea faunei complică lucrările pe A1
Sectorul Margina-Holdea este unul dintre cele mai complexe proiecte rutiere aflate în execuție în România. Traseul include aproximativ 2,5 kilometri de tuneluri, construite pentru a permite circulația faunei din zonă.
Potrivit unei informări publicate de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, pe 21 august, lucrările ajunseseră la un stadiu fizic de 72% la nivelul întregului șantier.
La Tunelul 1, ambele galerii au fost străpunse, iar lucrările continuau la sistemul de drenaj. La Tunelul 2, unde galeriile au aproape doi kilometri fiecare, excavațiile erau aproape de finalizare.
Antreprenorul a început, între timp, așternerea stratului de bază pe aproximativ patru kilometri de autostradă.
CNAIR: lucrările făcute până la 31 august vor fi plătite prin PNRR
CNAIR susține că finalizarea proiectelor după termenul-limită nu înseamnă automat pierderea tuturor fondurilor europene.
„Se va plăti prin PNRR ce s-a făcut până pe 31 august. Restul, din buget de stat”, a declarat Alin Șerbănescu.
Potrivit acestuia, autoritățile au estimat valoarea lucrărilor care vor fi executate până la finalul lunii august, iar sumele necesare au fost prevăzute în finanțarea europeană.
Diferența, estimată la aproximativ 700 de milioane de euro pentru lucrările care nu vor fi terminate până la termen, ar fi fost deja redistribuită către alte proiecte.
CNAIR susține că tronsoanele Bacău-Pașcani și Margina-Holdea vor fi terminate până la sfârșitul anului 2026.