Salina Turda se transformă radical. Investiție de 25 de milioane de euro pentru o nouă zonă turistică în subteran
- Iuliu Vlădescu
- 1 octombrie 2026, 13:36
Salina Turda va trece printr-un amplu proces de extindere și modernizare, în urma unei investiții totale de aproximativ 25 de milioane de euro. Banca Transilvania finanțează proiectul cu 14 milioane de euro, fondurile urmând să fie folosite pentru dezvoltarea circuitului turistic și modernizarea bazei de tratament.
Investiție majoră la Salina Truda
Una dintre principalele componente ale proiectului este amenajarea Minei Iosif, care în prezent poate fi admirată doar de la distanță. Noua zonă turistică va fi dotată cu lifturi panoramice și pasarele și va include un râu artificial de sare, potrivit informațiilor transmise de Banca Transilvania.
Mina Iosif este una dintre cele patru mine care alcătuiesc complexul Salina Turda, alături de Mina Rudolf, Mina Ghizela și Mina Terezia. Extinderea este concepută pentru a crește atractivitatea obiectivului turistic și pentru a pune în valoare noi spații din subteran.
„Mă bucur că Salina Turda se dezvoltă mai departe. Este unul dintre locurile care reușesc să mă surprindă de fiecare dată”, a declarat Tiberiu Moisă, director general adjunct Corporate & IMM al Băncii Transilvania.
Cum va arăta Salina Turda după investiția BT
Acesta a subliniat că investiția contribuie la valorificarea unui obiectiv turistic aflat la peste 100 de metri sub pământ și și-a exprimat speranța că noile amenajări vor atrage în continuare vizitatori.
Proiectul este estimat să genereze beneficii și pentru comunitatea locală, prin creșterea activității turistice și stimularea economiei din zonă. Extinderea infrastructurii turistice ar urma să creeze astfel condiții pentru dezvoltarea în continuare a zonei din jurul Salinei Turda.
Finanțarea BT, garantată de Banca de Investiții și Dezvoltare
Finanțarea de 14 milioane de euro acordată de Banca Transilvania este garantată prin Banca de Investiții și Dezvoltare, iar intermedierea proiectului a fost realizată de TUD Investment Consulting.
Lucrările sunt programate să se desfășoare pe o perioadă de aproximativ doi ani. În acest interval, Salina Turda va rămâne deschisă publicului, astfel încât activitatea turistică să poată continua în paralel cu lucrările de extindere și modernizare.
Investiția urmărește dezvoltarea unui nou circuit turistic în subteran și modernizarea infrastructurii existente, prin transformarea Minei Iosif într-o nouă zonă de atracție pentru vizitatorii Salinei Turda.