Bătălia pentru viitorul buget al UE. România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și dezvoltare regională

Bătălia pentru viitorul buget al UE. România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și dezvoltare regionalăBuget. Sursa foto: AI

Negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene, aferent perioadei 2028-2034, se anunță dificile, în condițiile în care mai multe state membre solicită menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune, în timp ce Germania și alte cinci țări susțin reducerea acestora, potrivit consilierului prezidențial Valentin Naumescu. România s-a alăturat celor 16 state care cer păstrarea finanțării celor două politici europene.

Naumescu atrage atenția că lipsa unui acord până la sfârșitul anului 2026 ar putea întârzia pregătirile pentru noul Cadru Financiar Multianual (CFM) și ar putea provoca întreruperi ale finanțării europene de la 1 ianuarie 2028.

România și alte 16 state cer menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune

Președintele României, Nicușor Dan, și premierul Italiei, Giorgia Meloni, au coordonat inițiativa prin care 17 state membre ale Uniunii Europene solicită păstrarea finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună în viitorul buget european pentru perioada 2028-2034.

Consilierul prezidențial Valentin Naumescu a prezentat demersul într-un mesaj publicat sâmbătă, în care a explicat că scrisoarea comună a fost transmisă Președinției irlandeze a Consiliului Uniunii Europene.

„Preşedintele României şi Preşedinta Consiliului de Miniştri al Italiei au co-initiat şi coordonat redactarea şi trimiterea unei scrisori din partea celor 17 state membre ale Grupului Prietenii Coeziunii, către Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE (şeful guvernului Republicii Irlanda), prin care se solicită păstrarea finanţării politicii de COEZIUNE şi a politicii AGRICOLE comune în noul cadru financiar multianual 2028-2034”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, consilierul prezidenţial Valentin Naumescu.

Consilierul Prezidențial Valentin Naumescu

Sursa foto: Captură de ecran Facebook

Potrivit acestuia, Președinția irlandeză urmează să prezinte, în zilele următoare, o versiune revizuită a cadrului de negociere, care va succeda propunerii elaborate de Cipru în prima jumătate a anului.

Germania și alte cinci state susțin reducerea bugetului european

Disputa privind viitorul finanțării europene este alimentată de diferențele de poziție dintre statele membre. Germania și alte cinci țări, cunoscute drept grupul statelor „frugale”, solicită diminuarea semnificativă a proiectului inițial prezentat de Comisia Europeană.

Naumescu estimează că discuțiile vor continua pe parcursul mai multor reuniuni la nivel înalt, în încercarea de a ajunge la un compromis acceptat de toate cele 27 de state membre.

„Nu este un secret că un alt grup, de 6 state (Germania şi “frugalii”), doreşte o reducere a proiectului iniţial al Comisiei Europene din vara anului trecut «cu sute de miliarde de Euro». Evident, ca întotdeauna în cadrul UE, vor urma negocieri dure şi complicate, întinse pe cel puţin trei Consilii Europene planificate până în decembrie, la capătul cărora se speră obţinerea unui acord al celor 27 lideri din EUCO, bazat pe un compromis rezonabil şi acceptabil”, a mai transmis Naumescu.

Cele 17 guverne care susțin menținerea fondurilor avertizează că reducerile suplimentare ar putea afecta atât agricultura, cât și dezvoltarea regională. În scrisoarea comună, acestea susțin că diminuarea alocărilor „nu ar face decât să slăbească bugetul şi ar risca să submineze sprijinul public pentru proiectul european”.

Naumescu avertizează asupra riscului întreruperii finanțării europene

Unul dintre principalele riscuri semnalate de consilierul prezidențial este posibilitatea ca noul buget european să nu fie aprobat la timp pentru a asigura continuitatea finanțărilor. În lipsa unui acord până la sfârșitul anului 2026, autoritățile europene ar putea avea la dispoziție un interval limitat pentru adoptarea legislației și finalizarea pregătirilor tehnice necesare.

„Riscurile de a avea o discontinuitate a finanţării europene la 1 ianuarie 2028 pot fi destul de mari, dacă nu se va conveni asupra noului CFM până la sfârşitul anului în curs, astfel încât în 2027 să poată fi adoptată legislaţia de aplicare şi finalizate pregătirile tehnice pentru intrarea în vigoare a noii finanţări”, a avertizat Valentin Naumescu.

Consilierul prezidențial atrage atenția și asupra calendarului electoral european din 2027, când sunt programate alegeri în mai multe state cu economii importante, printre care Franța, Italia, Spania și Polonia. Aceste scrutinuri ar putea influența desfășurarea negocierilor și ar putea îngreuna obținerea unui acord privind bugetul comun.

„În plus, 2027 este un an electoral important în UE, în care vor avea loc alegeri inclusiv în patru state cu economii mari: Franţa, Italia, Spania (dacă nu vor fi mai repede, aşa cum se speculează de ieri) şi Polonia, motiv pentru care se afirmă că, în absenţa unui compromis în decembrie 2026, următoarea «fereastră de oportunitate» ar putea apărea abia în toamna lui 2027”, a adăugat consilierul prezidenţial.

Grupul Prietenii Coeziunii urmează să organizeze o nouă reuniune informală de coordonare înaintea Consiliului European din 15-16 octombrie, pentru a-și armoniza pozițiile înaintea următoarelor etape de negociere.

Viitorul buget al UE vizează aproape 2.000 de miliarde de euro

Comisia Europeană a propus, în 2025, un buget de aproape două trilioane de euro pentru perioada 2028-2034. Proiectul prevede însă o redistribuire a fondurilor, cu reduceri ale alocărilor pentru agricultură și politica de coeziune, în favoarea unor priorități precum apărarea și competitivitatea.

Cadrul Financiar Multianual stabilește modul în care sunt distribuite resursele Uniunii Europene pe o perioadă de șapte ani, finanțând domenii precum subvențiile agricole, dezvoltarea regională și ajutorul pentru dezvoltare. Negocierile privind acest buget se numără printre cele mai complexe dosare de la Bruxelles, întrucât necesită acordul tuturor statelor membre.

O altă temă sensibilă este introducerea unor noi taxe la nivel european, denumite „resurse proprii”, prin care Comisia Europeană estimează că ar putea obține aproximativ 66 de miliarde de euro anual. Propunerile sunt susținute de Franța, însă mai multe guverne și-au exprimat rezervele, invocând riscul unei distribuții inechitabile a costurilor.

În scrisoarea comună, cele 17 state membre au susținut că noile surse de venit ale Uniunii trebuie să respecte anumite principii.

„Ar trebui să fie autentice, echitabile, simple şi neregresive”.

Totodată, grupul a solicitat amânarea rambursărilor datoriei acumulate de Uniunea Europeană în timpul pandemiei de COVID-19, ale cărei costuri sunt estimate la 25 de miliarde de euro anual. Statele semnatare s-au opus și reducerilor bugetare acordate țărilor mai bogate, cunoscute sub denumirea de „rabaturi”.

Negocierile dintre guvernele europene vizează obținerea unui acord până la sfârșitul anului 2026, în condițiile în care calendarul electoral din mai multe state membre ar putea complica discuțiile privind distribuirea fondurilor pentru următorii șapte ani.