Reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea conflictului dintre rusofonii dăun Transnistria și Chișinu Cristina Lesnic şi Vitalii Ignatiev au vizitat joi oficiul de înmatriculare a autovehiculelor de la Tiraspol. În cadrul vizitei a fost evaluat gradul de pregătire a oficiului pentru desfășurarea procedurilor de lucru preconizate, potrivit unui comunicat al Biroului pentru Reintegrare. 

Sâmbătă,  începând cu ora 12.00, în orașul Tiraspol va avea loc lansarea în regim de testare a activității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport, transmite Radio Chișinău.

La începutul acestui an, Chișinăul și Tiraspol au semnat o decizie protocolară prin care va fi permis accesul în traficul internațional al autoturismelor înmatriculate în stânga Nistrului. 

Potrivit legii adoptate de Parlamentul de la Chișinău la sfârșitul lunii iulie,  mijloacele de transport înmatriculate în stânga Nistrului vor putea obține plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre, fără simbolica Republicii Moldova, pentru a putea circula în afara hotarelor. Însă, potrivit legii, vor putea beneficia de acest drept doar șoferii care dețin acte de identitate moldovenești sau ale altui stat recunoscut internațional. Adică, persoanele care au acte nerecunoscute, eliberate de administrația separatistă de la Tiraspol, nu-și vor putea înmatricula mașinile.

Chișinăul califică decizia drept un succes în negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean. Pe de altă parte, unii experți sunt de părere că autoritățile fac prea multe cedări în fața Tiraspolului.