Udrea, de la mop la MTV

Udrea, de la mop la MTV

După ce a arătat că face treburi obişnuite, blonda de la PDL prezintă şi ştiri muzicale la televizor.

După ce a dat cu mopul şi a tricotat în direct, la TV, Elena Udrea prezintă ştirile muzicale la MTV, în această seară, de la ora 21.30, când postul de televiziune lansează rubrica „Best Of MTV News“.

Emisiunea, care este difuzată în fiecare vineri la 21.30, prezintă cele mai importante ştiri muzicale din săptămână. Pentru că, atunci când doreşte să se „rupă“ de lumea agitată a politicii, se relaxează pe ritmul muzicii postului MTV, pe care îl apreciază ca fiind cel mai important canal de muzică pentru tineri şi chiar o stare de spirit, Elena Udrea, în vârstă de 35 de ani, a acceptat cu entuziasm să „deschidă“ seria de „Best Of“ a MTV News, potrivit Mediafax. „Mi-am dorit să fiu eu primul politician care să vă spună cele mai noi ştiri muzicale, dar şi pentru că sunt tânără, îmi place să zâmbesc, să dau veşti bune şi, mai ales, îmi place muzica“, a explicat Elena Udrea.

CAMPANIE ELECTORALĂ

Olteanu, „gospodină“ în direct la Antena 2

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu (PNL), şi-a arătat miercuri seara talentele casnice, în direct la Antena 2, unde a cusut nasturi şi a călcat. „Întâi se calcă gulerul, apoi manşetele, platca şi la urmă mânecile“. Justificarea lui Olteanu a fost că soţiei sale „nu-i place să calce şi să coase nasturi“. Primul politician care a ţinut să demonstreze că se pricepe la treburi casnice a fost Elena Udrea, secretar executiv al PDL. Ea a tricotat în direct la Realitatea TV. Ambii candidează în Bucureşti pentru Camera Deputaţilor. (Andi Manciu)

Ne puteți urmări și pe Google News