UCRAINA. Liderii europeni analizează menținerea sancțiunilor contra RUSIEI până la implementarea Acordului de la Minsk

UCRAINA. Liderii europeni analizează menținerea sancțiunilor contra RUSIEI până la implementarea Acordului de la Minsk

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, analizează împreună cu preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel posibilitatea legării sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei de implementarea deplină a acordului de încetare a focului în estul Ucrainei.

Cei trei lideri examinează în prezent propunerea de compromis referitoare la viitoarele sancţiuni la adresa Moscovei, despre care Tusk crede că va fi susţinută de liderii celor 28 de state membre cu ocazia summitului european care începe azi, la Bruxelles.

„Direcţia acestei propuneri merge spre construirea de legături foarte puternice între implementarea acordului de la Minsk şi sancţiunile deja în vigoare, până la aplicarea deplină a acordului'', a spus oficialul european, citat de Reuters, scrie Agerpres.

El a adăugat că guvernele statelor membre ale UE sunt pregătite să accepte că Merkel şi Hollande, care au contribuit la negocierea acordului de la Minsk din 12 februarie, „va trebui să aibă un rol specific în procesul de definire a paşilor următori care ar urma să sprijine implementarea acordului de la Minsk''.

„Iată de ce chiar acum Tusk lucrează împreună cu Merkel şi Hollande asupra acestei propuneri. Va fi propunerea lui Donald Tusk, dar ea este discutată acum cu Merkel şi Hollande pentru a găsi o variantă comună care să poată fi prezentată la Consiliul European'', a mai menţionat oficialul UE.

Ţările UE sunt împărţite cu privire la necesitatea de a extinde sau nu la summitul UE din 19-20 martie sancţiunile economice împotriva Rusiei şi care expiră în luna iulie.

Rusia este acuzată de Occident că îi susţine cu arme şi soldaţi pe separatiştii proruşi din estul Ucrainei, acuzaţii pe care Moscova le respinge ferm.

Totodată, Donald Tusk, fost premier al Poloniei, a anunţat că nu va participa la ceremoniile care vor marca 70 de ani de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, prevăzute să aibă loc la Moscova în luna mai.