În prima semifinală, Universitatea Craiova a învins-o pe CFR Cluj. Atacantul Mihai Roman l-a învins pe fundaşul francez Mike Cestor în ambele confruntări, cu 3-0 şi 4-3. În a doua semifinală, Gaz Metan Mediaş a câştigat, în faţa echipei FC Hermannstadt, după ce Stephan Drăghici l-a învins pe Raul Opruţ cu 2-0, a cedat cu 3-4 în faţa lui Andrei Cordea, iar în meciul decisiv a dispus de acelaşi Andrei Cordea cu 1-0 datorită „golului de aur”.

Meciurile s-au disputat pe plarforme PS$, în sistem cel mai bun din două jocuri (cu regula „golului de aur” în meciul al treilea, în caz de egalitate), iar toate echipele au avut aceeaşi valoare a jucătorilor în joc, rating mediu de 85.

Suporterii au putut contribui la susţinerea luptei împotriva coronavirusului, achiziționând abonamente în tribuna virtuala de pe bilete.frf.ro şi bilete.ro. Preţul unui abonament a fost de 10 lei, iar numărul a fost nelimitat.

Suma încasată va fi redirecţionată către UNICEF, care va achiziţiona echipamente de protecţie (măşti, mănuşi, ochelari), termometre cu infraroşu şi alte echipamente speciale necesare în pandemie asistenţilor medicali comunitari, asistenţilor şi lucrătorilor sociali care merg pe teren pentru a asigura copiilor vulnerabili şi familiilor acestora servicii de sănătate şi protecţie socială, a arătat FRF.