TVR, respinsă iar în Republica Moldova

TVR, respinsă iar în Republica Moldova

Curtea Supremă de Justiţie din Republica Moldova a revocat ieri dreptul TVR de a retransmite programele postului pe teritoriul ţării vecine, deşi o decizie în favoarea TVR fusese dată de Curtea de Apel în urmă cu cinci zile.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), organismul omolog Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) din România, a făcut recurs la Curtea de Apel la o zi după ce TVR a câştigat procesul. Motivul invocat: Tele M International, firma apropiată de preşedintele Voronin, care a primit dreptul de a retransmite programele TVR după ce CCA a scos la concurs licenţa pentru reţeaua a II-a de stat, ar fi afectată.

Curtea Supremă de Justiţie a fixat un termen de recurs foarte strâns pentru TVR: doar trei zile mai târziu de la data la care CCA şi-a înregistrat recursul. Motive de îngrijorare Postul public îşi exprimă nemulţumirea într-un protest semnat de biroul de presă faţă de graba cu care a fost fixat termenul de recurs, „neobişnuită pentru practica din ţara vecină“, faţă de „judecarea rapidă a recursului“, dar şi faţă de „faptul că CCA a câştigat recursul pe o motivaţie laconică“. Totodată, TVR contestă modul în care CCA a anulat licenţa pe care o deţinea postul, acordând societăţii Tele M International dreptul de utilizare a frecvenţei pe care se retransmitea TVR 1. În încheierea protestului, TVR îşi asigură telespectatorii din Republica Moldova că va continua să se judece, luând în calcul, în cazul unor soluţii nefavorabile, apelul la instanţele internaţionale competente.

Scandalul retransmiterii în Republica Moldova a programelor TVR 1 a început pe 31 iulie 2007.

Ne puteți urmări și pe Google News