TVA „verde” la alimentele organice

TVA „verde” la alimentele organice

Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică – „Bio-România” propune autorităţilor implementarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) denumită sugestiv „verde” pentru produsele agroalimentare româneşti, prin care se doreşte ca nivelul cotei să fie direct proporţional cu gradul de poluare asupra mediului.

„Dorim ca România să preia iniţiativa implementării proiectului „TVA Verde” în domeniul agriculturii şi alimentaţiei şi să se constituie într-un model european de succes în acest domeniu. Vrem ca alimentele de bază certificate bio să aibă TVA zero, cele aflate în conversie TVA 3%, iar cele naturale, respectiv produsele care folosesc materie primă convenţională, însă procesarea se face fără chimicale, să aibă o cotă de 9%, deşi în România nu există o reglementare legislativă privind produsele naturale”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei „Bio-România”, Marian Cioceanu.

Acesta a subliniat că susţine introducerea unei cote de TVA de 5% la carne, în condiţiile în care săptămâna trecută patronatele din industria cărnii au demarat o amplă campanie în acest sens, însă nu poate agrea o astfel de măsură şi în cazul mezelurilor, care au un conţinut ridicat de chimicale.

Ne puteți urmări și pe Google News