Editura Evenimentul si Capital

S-a implicat SRI în gestionarea arhivei SIPA? Răspuns oficial

Autor: | | 2 Comentarii | 428 Vizualizari

Președintele Comisiei de control parlamentar a SRI, senatorul PSD, Adrian Țuțuianu, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că SRI nu s-a implicat în gestionarea arhivei SIPA.

„Vreau să mă informez că astăzi am cerut o informare de la Serviciul Român de Informații legat de modul în care a fost gestionată arhiva deținută de Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA). Afirmația pe care o fac, pe baza materialului transmis este aceea că SRI nu a avut nicio implicare în gestionarea arhivei acestei structuri. Restul sunt date publice pe care dumneavoastră le cunoașteți, legat de deciziile de Guvern care s-au luat pe acest subiect”, a declarat șeful Comisiei de control al SRI, Adrian Țuțuianu.

Întrebat despre zvonurile care circulă, potrivit cărora sistemul de supraveghere video nu a funcționat, Țuțuianu a precizat că „vreau să fiți siguri că tot ceea ce apare în presă cu referire la SRI stă în atenția comisiei de control parlamentar. Din acest considerent, am solicitat oficial Serviciului să ne comunice care este legătura Serviciului cu arhiva de la SIPA. Vă pot face o precizare suplimentară: În anul 2005, RASIROM a avut un contract de instalare a unui subsistem de control al accesului din cadrul sistemului de protecție fizică a informațiilor clasificate, pentru spațiile ocupate de Direcția Generală de Protecție și Anticorupție, integrarea sistemului fiind finalizată în decembrie 2005. În luna februarie 2007, RASIROM a semnat un contract de mentenanță cu Administrația Națională a Penitenciarelor, și avea ca obiect mentenanța sistemului prin realizarea de revizii semestriale. Deoarece în primul semestru al anului 2007 nu a fost efectuată nicio inspecție, RASIROM a fost solicitată în luna septembrie pentru realizarea unei intervenții, datorită unor defecțiuni constatate de beneficiarul sistemului, însă fără a rezulta data la care acestea apăruseră. Aceasta este o informație din răspunsul dat nouă de către Serviciul Român de Informații”.

Adrian Ţuţuianu a adăugat că, în anul 2012, „Ministerul Justiţiei a solicitat SRI un spaţiu pentru această arhivă, SRI a comunicat că nu deţine un spaţiu corespunzător pentru a prelua această arhivă”.

Întrebat dacă este nevoie de desecretizarea raportului privind arhiva SIPA, preşedintele Comisiei de control al SRI a opinat că da. „Problema e la Justiţie, nu la comisia de control parlamentar. Trebuie să ştim ce se găseşte în acea arhivă şi dacă sunt persoane care au sustras documente, care au copiat documente şi le-au folosit în scopuri care sunt nelegitime, trebuie să răspundă”, a conchis Ţuţuianu.

Jurnalistul Dan Andronic a făcut DEZVĂLUIRI despre Arhiva SIPA în episodul XV al serialului „NOI SUNTEM STATUL!”

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 16:07 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 14:38 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 14:37 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 14:34 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 14:09 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 12:16 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 22:20 DRAGNEA: „Nu mă mai INTERESEAZĂ amnistia și grațierea” 16:57 Asta-i mai lipsea lui Dragnea. UN NOU ATAC ÎN TOIUL CEx al PSD de la un nume cu greutate în politică

Articole salvate