Turiști și studenți „sub acoperire”! Migranții, noi metode de a intra în UE | VIDEO

Turiști și studenți „sub acoperire”! Migranții, noi metode de a intra în UE | VIDEO

România a devenit o destinație pentru migranți, sosiți în țară ca și turiști, studenți sau în căutatarea unui loc de muncă dar care folosesc orice metodă ca să ajungă în ţări din UE. În fiecare zi sunt stopate astfel de tentative. În aeroporturi, polițiștii de frontieră au descoperit o nouă metodă prin care migranții încearcă să ajungă în țările din Vest.

Prin punctele de trecere a frontierei din aeroporturile internaţionale, mulți străini au încercat să se folosească, în zona de tranzit, de metoda dublu check-in. Adică îşi cumpără două bilete de avion. Unul spre destinaţia către o ţară terţă unde nu au nevoie de viză pentru a intra, iar celălalt bilet către o destinaţie din interiorul UE.

Polițiștii de frontieră au explicat că, după ce ajung în zona de tranzit de pe aeroport, unde se legitimează cu paşaportul valabil pentru cursa unde nu au nevoie de viza, încearcă să schimbe direcţia de îmbarcare către o cursă din UE, unde folosesc documente de călătorie false sau falsificate, cu datele unor cetăţeni europeni.

Aceasta este una dintre ultimele metode folosite de migranți ca să ajungă, cu orice preț, în state din Sapțiul Schengen, în special.

https://www.facebook.com/politiadefrontiera/videos/489838311940527/ 

La granițele României, poliţiştii de frontieră depistează, zilnic, cetăţeni români sau străini, mulți dintre ei membri ai rețelelor de trafic international de migranți, care, fie se legitimează cu documente de călătorie false sau falsificate, fie prezintă documente autentice care aparțin  altor persoane, în speranţa că asemănarea cu titularul cărţii de identitate le va permite continuarea călătoriei ilegale.

O analiză a Poliției de Frontieră arată că cetățenii străini intră legal în România, în baza paşapoartelor personale valabile şi a unor vize eliberate pentru diverse motive - turism, studii sau muncă – ori sunt în evidență pe teritoriul țării noastre. Apoi, se prezintă la ieşirea din ţară cu cărţi de identitate/pașapoarte false sau falsificate, pentru care plătesc sume considerabile de bani, pentru a ajunge în ţări din Spaţiul Schengen.

Acte false: Bulgaria și România, în top