Tudose a IDENTIFICAT cele mai mari PROBLEME ale României. Cum vrea să le REZOLVE
- Iasmina Ardelean
- 6 septembrie 2017, 21:33
Premierul Mihai Tudose a vorbit, la Antena 3, despre cele mai importante probleme ale țării pe care le-a preluat de când a devenit prim-ministru.
Întrebat care sunt cele mai importante trei probleme ale României pe care le-a preluat de când a devenit prim-ministru și cum vede rezolvarea acestora, Tudose a răspuns că „sunteți nedrept că doriți doar trei. Este greu de făcut o ierarhie. Eu aș merge pe primele trei: Sănătate, Educație, Infrastructură”.
„Și la Sănătate și la Educație, tot respectul pentru oamenii din Sistem. Sistemul are o problemă. Medicul este foarte bun, hai să-i dăm ce-i trebuie: spital, aparatură. (...) Nu, medicul este ok. Avem o problemă cu Sistemul”, a precizat Mihai Tudose. El a adăugat că este o tragedie exodul medicilor din România.
Întrebat cum se poate schimba acest Sistem și dacă ministrul Sănătății, Florian Bodog, îl poate reseta, șeful Guvernului a spus că „nu este un sport individual, ci de echipă. Nu am venit cu niște concepte, ci cu un program foarte consistent și amănunțit. Salarii de 4-5000 de euro, de opt spitale regionale, e vorba despre un efort de echipă”.
El a mai spus că a discutat, ieri,cu Banca Mondială, despre mai multe proiecte, printre care se regăsesc și cele trei domenii. „De la Banca Mondială am cerut ajutor tehnic. Să vă dau un exemplu: Autostrada București-Brașov. Nu am înțeles treaba cu tronsoanele, românul nu vrea să meargă pe tronsoane. Se urcă la București și vrea să se dea jos la Brașov”.
În ceea ce privește traficul de pe Valea Prahovei, Tudose a spus că acesta se poate rezolva „repede și bine. Cu determinare și acea echipă de care am vorbit”.