Tudorel Toader, anunţ CRUCIAL despre viitorul şef al DNA
- Vlad Alexandru
- 24 iulie 2018, 09:23
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat astăzi că dosarele celor patru candidaţi pentru şefia DNA vor fi analizate în perioada următoare iar vineri se va ajunge la o concluzie cu privire la o eventuală nominalizare sau se va relua procedura.
Vineri se decide cine ar putea să o înlocuiască pe Laura Codruţa Kovesi la conducerea DNA. "Direcţia de Resurse Umane (...) va verifica să vadă dacă fiecare dosar conţine toate piesele necesare. Mâine, membrii comisiei vor studia dosarele, vor analiza programele manageriale. Joi, începând cu ora 9,00, voi convoca membrii comisiei pentru interviu, evident, şi candidaţii. După care, vineri, deliberăm, ajungem la o concluzie, funcţie de care continuăm procedura", a precizat Toader, la sediul Ministerului Justiţiei.
El a adăugat că este foarte posibil ca unul dintre cei patru să fie desemnat candidat pentru şefia DNA, dar, în aceeaşi măsură, este foarte posibil ca niciunul să nu fie propus, în acest caz fiind reluată procedura.
“E adevărat că eu mă aşteptam la mai mulţi candidaţi, la mai multe dosare (...), dar aici am în vedere două lucruri: în primul rând sunt convins că în rândul procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale, care îşi doreau poate să devină şefi la DNA se meţine încă acea mentalitate, opinie, potritivt căreia desemnarea este o procedură cu un câştigător dinainte. Am în vedere faptul că nominalizarea precedentă de acum doi ani şi ceva de zile s-a făcut fără procedură, fără competiţie, fără contracandidat, fără o comisie de desemnare a procurorului-şef şi ştim bine la ce ne referim. Aceeaşi persoană, în urmă cu 5 ani şi ceva, a fost desemnată asemenea în detrimentul unui aviz negativ din partea secţiei de procurori a CSM. (...) Va fi o procedură transparentă (...) şi vom vedea dintre cei patru candidaţi dacă şi cine îndeplineşte exigenţele legale, manageriale pentru a fi propus drept candidat la şefia DNA”, a mai spus ministrul Justiţiei.
Întrebat dacă există posibilitatea să organizeze un alt concurs de candidaturi dacă niciunul dintre cei patru candidaţi nu va promova interviul, ministrul Justiţiei a spus: "Sigur, până la urmă nu e vorba de mulţumirea sau nemulţumirea mea, e vorba de exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească viitorul şef al DNA. (...) E posibil să avem pe cineva dintre cei patru candidaţi pentru şefia DNA, după cum tot posibil este ca niciunul să nu îndeplinească exigenţele, şi atunci să reluăm procedura”.
Cei patru procurori care şi-au depus candidatura la selecţia organizată pentru funcţia de procuror-şef al DNA sunt: Florentina Mirică - procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr - procuror-şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob - procuror-şef adjunct al DNA şi Elena Grecu - procuror-şef serviciu în structura centrală a DNA.
Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din această calitate printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.