La 29 mai a avut loc o ședință a președintelui Ucrainei cu conducerea militară, privind viitoarea contraofensivă. După întrunire, consilierul prezidențial Mykhailo Podoliak a evocat „necesitatea constituirii unei zone demilitarizate de 100-120 km. adâncime” pe teritoriul Rusiei.

Are într-adevăr Ucraina intenția să continue contraofensiva pe teritorii rusești? Cum anume?

Vânătoarea de piramide.

Prin filme, cercetașii sunt întotdeauna niște indivizi fioroși care, înarmați până în dinți, se strecoară prin dispozitivul inamicului, sau se parașutează direct în spatele liniilor adversarului. Realitatea e puțin diferită: la batalionul de cercetare unde am învățat eu meserie, unul dintre plutoane avea în dotare mașini ARO și ... camioane. Fiindcă uneori cercetașii au misiunea să sustragă de la dușman obiecte voluminoase, care nu ar încăpea într-un transportor blindat de cercetare (TABC).

Astfel, cândva într-o noapte fără lună de la sfârșitul lui februarie, cercetașii ucraineni au plecat, cu camionul, la vânătoare de ... piramide. Faimoasele ”Piramide ale lui Prigojin”, care se întind pe sute de kilometri, în șiruri paralele, de-o parte și de alta a vechii frontiere a Rusiei cu Ucraina. Treaba le-a fost ușurată de faptul că apărătorii erau prea ocupați la Bahmut ca să bage de seamă, iar sus-numitele piramide au în vârf un belciug, care permite manevrarea cu macaraua. Deci au sustras câteva duzini de asemenea ”capodoperele” prigojiene, pe care inginerii geniști le-au studiat, apoi le-au reprodus întocmai: același ciment, același fier-beton, aceeași dispunere a armăturii, aceeași proporție a elementelor ce constituie betonul.

După ce au reconstituit undeva pe lângă Cernăuți  un fragment de linie Wagner, cu șanț antitanc cu tot, ucrainenii au dotat un tanc Challenger cu lamă de buldozer și au pornit cronometrele. Filmul a fost difuzat zilele trecute de ministerul Apărării de la Kiev: umplerea șanțului, 150 de secunde. Deschiderea unei treceri, prin ... împingerea piramidelor, 120 secunde. Cu totul, 4 minute și jumătate, cel mult cinci minute! Fiindcă ”piramidele” sunt pur și simplu așezate pe sol, nu au fundație îngropată și cu atât mai puțin soclu de șină de cale ferată sudată de armătură, cum se obișnuia pe vremuri. Singura problemă e că, în noaptea dinaintea atacului, geniștii vor trebui să detecteze și neutralizeze eventualele mine.

Arta retragerii.

Încă din decembrie, scriam că mult-lăudata ”Linie Wagner” pare mai degrabă escrocherie decât fortificație ( https://evz.ro/transee-in-nisip.html ). Iată, aspectul a fost verificat de militarii ucraineni, care au constatat că da, așa stau lucrurile. Iar situația este foarte, foarte gravă pentru năvălitorii ruși.

Pentru regizorii specializați în filme de război, există numai două fețe ale conflictului: fie ofensiva eroică, fie asediul, căruia apărătorii îi rezistă tot eroic. Toți se feresc să evoce retragerea pe aliniamente dinainte pregătite. Și pe bună dreptate: este cea mai dificilă manevră pe care o cunoaște arta militară.

În fapt de seară, retragi din contactul nemijlocit cu inamicul un prim eșalon și-l trimiți să sape poziții la opt-zece kilometri în spate, dincolo de limita bătăii artileriei dușmane. Apoi retragi treptat toate forțele, până când, dimineața, inamicul își dă seama. Evident va încerca să te urmărească dar, după nici un ceas de drum, va fi oprit de ariergarda trimisă de cu seară. Până își mută artileria în față, vine seara și jocul reîncepe. E nevoie de mult sânge rece, fiindcă dacă trupa intră în panică, riști un masacru: nu poți fugi din fața tancurilor. Trebuie și o sincronizare perfectă: orice interval lăsat neacoperit va fi exploatat de inamic pentru a te încercui.

Marele Stat Major rus știa toate aceste lucruri, când a ordonat ca în spatele frontului să fie construite linii de fortificații, deja pe teritoriul rusesc. Trimiți de cu seară un eșalon să ocupe primul șir de amenajări genistice apoi, în seara următoare, te mai retragi cu un pas... Dar aceste planuri strategice se potrivesc războiului clasic, de poziție – ori ce se întâmplă acum în Ucraina e orice, numai război clasic nu.

Strategii de fugă.

Dându-și seama că, dacă ucrainenii se opintesc mai cu nădejde, s-ar prea putea ca trupele ruse să fugă de pe front, strategii Moscovei au pus la punct planuri în consecință. În spatele liniilor fortificate, adânc pe teritoriul rusesc sunt instalate puncte de supraveghere. Sunt similare cu acelea care păzesc, la Sulina, Constanța și Mangalia, frontiera maritimă a Uniunii Europene: piloni cu camere TV în vârf.

Deîndată ce se dă ordinul de trecere în apărare, o bună parte din mijloacele blindate rămase, tancuri și mașini de luptă a infanteriei, sunt trimise în spatele liniilor fortificate, unde formează grupări mobile atent camuflate. Când pe ecranele TV apar trupe rusești fugind și blindate ucrainene pe urmele lor, se dă ordinul, iar respectivele grupări mobile ocupă pozițiile fortificate pregătite în spatele rupturii de front.  Urmăritorii ucraineni vor fi respinși, iar trupele proprii, stopate și regrupate.

Încă din seara de 24 spre 25 mai rușii au primit ordin de trecere în apărare: efectivele Wagner au fost retrase din Bahmut și redesfășurate nu-se-știe-unde, o bună parte din tehnica blindată de pe frontul din Luhansk a fost retrasă și trimisă, tot așa, în spate, pe poziții secrete de pe teritoriul Rusiei. În acest moment, în spatele frontului de aproape o mie de kilometri sunt desfășurate opt-zece grupări mobile ruse, de tăria unui batalion blindat, având în responsabilitate câte 100 – 120 km de graniță.

Dacă ucrainenii încearcă o străpungere, până răzbesc la fortificațiile de pe frontieră, gruparea mobilă rusă are vreme să ajungă în raionul de ruptură, să ocupe poziția, să stopeze fugarii și să-i întâmpine cu foc pe urmăritori. Asta, în teorie...

Tactici de orbire.

Evident, nici Marele Stat Major ucrainean n-a stat cu mâinile în sân. Cu prilejul operațiunii în adâncime de la Belgorod, dronele ucrainene au atacat simultan punctele de supraveghere de pe trei direcții diferite. Pentru comandanții ruși era clar că linia e atacată, dar unde să trimită puținele forțe de acoperire? S-au dumirit abia în zori, când senzorii acustici ai artileriei ruse au semnalat un schimb de focuri la Graivoron, unde un pluton al Reg. 272 rus era atacat de forțele venite din Ucraina.

După episodul jenant de la Graivoron, s-a ordonat intrarea în apărare a întregului dispozitiv militar rus și a început constituirea grupărilor mobile cu misiunea de a acoperi frontiera. Oare vor reuși să-și îndeplinească misiunea? Eu unul mă îndoiesc.

Planul rusesc sună cam astfel: să presupunem că ucrainenii atacă între două grupări mobile. Ei vor trebui să treacă peste 2 – 3 aliniamente antitanc, ceea ce-i va întârzia 2 – 3 ore. Pe ultimul aliniament, de dincolo de frontiera rusă, vor găsi gruparea mobilă rusă de acoperire deja instalată. Asta, în visurile comandanților ruși. În realitate, ucrainenii vor ataca punctele de supraveghere de pe 3 – 4 direcții și abia apoi vor începe incursiunea. Și, exact ca la Graivoron, vor parcurge 30 – 40 km în ceva mai mult de o oră, ajungând la aliniamentul de acoperire al frontierei ruse. La acel moment, gruparea mobilă rusă care ar trebui să-i aștepte de-abia se va fi dumirit care e direcția reală de atac și abia va fi reușit să pornească la drum primele mașini de luptă. Deci atacatorii ucraineni vor avea mai bine de o oră pentru a organiza ambuscade, în care vor cădea ”din mers” apărătorii ruși veniți în grabă. Și, de fapt, vor avea mai mult de o oră, fiindcă de cum va ieși la iveală sub privirea dronelor, gruparea mobilă rusă în drumul spre raionul de ruptură va fi atacată de artileria grea și de rachetele HiMars. Deci forțele ruse de acoperire vor fi nevoite să se deplaseze în formațiune dispersată, cu atât mai vulnerabile la ambuscade.

Iar dincolo de aceste forțe blindate de acoperire nu mai e mare lucru: date ale serviciilor de informații occidentale arată că, în Crimeea ca și în Luhansk, au rămas mai mult formațiuni paramilitare, care poartă nemeritat gloriosul titlu de ”cazaci”. Ei se așteaptă ca ucrainenii să atace în stil rusesc, luând cu asalt localitate după localitate. În realitate, exploatând la maximum mobilitatea și instruirea lor superioară, trupele ucrainene vor fragmenta și izola așa-zișii ”cazaci” ai Moscovei în mai multe ”cazane” – exact ca în vara-toamna anului 1941. Un potențial dezastru.

Zona Demilitarizată.

O operațiune de arme întrunite de amploarea contraofensivei ucrainene durează între trei și cinci săptămâni. Conform doctrinei militare clasice, abia atunci ar trebui să cunoaștem rezultatul definitiv. Dar, în realitate, lucrurile se vor petrece mult mai repede. Ca în februarie 2022, pe aeroportul Kiev-Hostomel: soarta bătăliei va fi decisă în primele ore și va deveni evidentă din primele zile.

Foarte probabil, se vor crea condiții de materializare a ”Planului Podoliak”, lansat zilele acestea de un consilier al președintelui ucrainean. După ce va fi pătruns adânc, 100 – 120 km, pe teritoriul rus și va fi măcinat în ”cazane” forțele rusești rămase, ucrainenii se vor retrage, creând o Zonă Demilitarizată până la un punct similară cu cea dintre cele două Corei: „Cheia reglementării post-război ar trebui să fie stabilirea unor garanții pentru a preveni repetarea agresiunii în viitor. Pentru a asigura o securitate reală pentru locuitorii din regiunile Harkov, Cernihiv, Sumy, Zaporijijia, Lugansk și Donețk și pentru a-i proteja de bombardamente, va fi necesară constituirea unei zone demilitarizate de 100-120 km pe teritoriul regiunilor Belgorod, Briansk, Kursk și Rostov. Probabil cu un contingent de control internațional obligatoriu în primă fază”. Pare greu de crezut? Dar cine ar fi crezut, acum o lună, că vilele nomenklaturii ruse, înșirate pe autostrada Rublyovo-Uspenske, vor fi atacate cu drone? Și totuși, chiar asta s-a întâmplat azi-noapte.

Dar oare acest plan de ”zonă demilitarizată” ar putea dobândi sprijin politic internațional? Păi ia să vedem, oare cine ar putea oferi acest ”contingent de pace internațional”? Evident, acele State care s-au declarat ”neutre” în acest conflict și care sunt, totodată, capabile să țină la respect Rusia. Cu voia dumneavoastră, lista nu e lungă și începe cu ... China. De ceva vreme, Beijingul își afirmă insistent voința de a participa la reglementarea pașnică a conflictului – asigurându-și, totodată, biletul de participare la marea afacere a reconstruirii Ucrainei. Pare o soluție ciudată, dar există precedente: în 1946, Statele Unite și-au menținut contingentele militare trimise în Europa, cu scopul de a menține pacea, asigurându-și, totodată, biletul de participare la marea afacere a reconstrucției. La fel și în Coreea, în 1953. Și astfel, pe ruinele fostelor imperii europene, SUA s-au ridicat ca superputere mondială. Fără îndoială, la Beijing aceste antecedente sunt temeinic studiate.

Ca urmare a deficiențelor politice și militare care grevează construcția europeană în Estul continentului și împiedică Uniunea Europeană să se angreneze cu un rol primordial în rezolvarea conflictului din Ucraina, iată că ne-am putea trezi cu trupe de pace din Extremul Orient. Și astfel din nou, pe ruinele fostelor imperii europene, s-ar ridica o viitoare superputere mondială.