Trump, pregătit să facă pasul în spate. „Există o oportunitate acum”
- Lucian Ionescu
- 20 octombrie 2019, 22:09
După atentatul de vineri împotriva unei moschei din Afganistan, unde au fost ucise 70 de persoane, Roland Kobia, trimisul special al Uniunii Europene a făcut, duminică, un apel la încetarea focului în această zonă.
„Este momentul potrivit şi o bună ocazie pentru a merge dincolo de o simplă reducere a violenţei şi de a explora modalităţi pentru a se ajunge la o încetare a focului", a declarat Roland Kobia.
În acest context, preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat la începutul lunii septembrie că discuţiile sunt „moarte" după un atac al talibanilor în care a decedat un soldat american. În consecinţă, negocierile între SUA şi talibani privind retragerea forţelor americane din Afganistan, vizau reducerea violenţei şi deschiderea unui dialog interafgan.
Proiectul de acord dintre cele două părţi avea ca scop, în final, să pună capăt unui conflict care datează din 2001, când americanii i-au înlăturat de la putere pe talibani.
Potrivit oficialului european, Donald Trump ar putea să reia negocierile, în condiţiile încetării focului în Afganistan.
Problema „este într-adevăr de a vedea mai degrabă cum putem avansa ideea unui armistiţiu decât să-l amânăm pentru mai târziu... Există o oportunitate acum", a subliniat el.
Talibanii au exclus până acum orice încetare a ostilităţilor şi n-au depus armele decât pentru trei zile în 2018 pentru o sărbătoare religioasă.
Întrebat cum UE, a cărei influenţă în Afganistan este limitată, ar putea pune în aplicare această idee, Kobia a sugerat că talibanii ar putea reveni la putere „sub o formă sau alta" în câteva luni şi poate apoi să ia considerare că o încetare a focului este un bun mod de a-şi normaliza relaţiile cu Uniunea Europeană.
„O încetare a focului ar fi o garanţie, un angajament de bunăvoinţă şi o bună pregătire pentru normalizarea acestor relaţii", a adăugat el.
Situaţia din Afganistan rămâne foarte confuză în contextul în care sunt aşteptate rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale din 28 septembrie, pe fondul unei violenţe care nu scade, ci dimpotrivă se accentuează.
Potrivit Comisiei electorale, publicarea rezultatelor a fost amânată pentru o dată nedeterminată din cauza unor „probleme tehnice', potrivit Comisiei electorale.
Şeful delegaţiei UE în Afganistan, Pierre Mayaudon, consideră că o întârziere de câteva zile este normală.
„Dar nu trebuie ca zilele să se transforme în săptămâni pentru că aceasta te face să crezi că se întâmplă ceva", a afirmat el într-o conferinţă de presă, potrivit agerpres.ro