Camera Reprezentanţilor a respins miercuri o moţiune ce solicita lansarea unei proceduri de destituire a preşedintelui american Donald Trump, acuzând atacuri rasiste la adresa a patru parlamentare ale Partidului Democrat provenind din rândul minorităţilor. Este pentru a treia oara când se încearcă demiterea președintelui Donald Trump.

Textul moţiunii, prezentat de democratul Al Green, a fost respins cu o largă majoritate (332 de voturi pentru şi 95 împotrivă), ceea ce reflectă diviziunile pe acest subiect existente în cadrul Partidului Democrat, care deţine majoritatea în camera inferioară a Congresului american.

Este pentru prima oară când membrii Camerei Reprezentanţilor au fost chemaţi să se pronunţe în legătura cu destituirea miliardarului republican, de la alegerea sa în funcţia de preşedinte al SUA, în 2016, scrie Agerpres.

Până la această rezoluţie, Al Greene a eşuat de două ori în încercarea de a introduce în Camera Reprezentanţilor o moţiune de demitere a liderului de la Casa Albă.

Trump a făcut referire la patru tinere reprezentante ale Partidului Democrat, Alexandria Ocasio-Cortez din New York, Ilhan Omar din Minnesota, Rashida Tlaib din Michigan şi Ayanna Pressley din Massachusetts, cunoscute pentru criticile lor la adresa lui Trump, dar şi a actualei conduceri a Camerei reprezentanţilor.

Te-ar putea interesa și: