E vorba despre Inițiativa de Apărare Strategică din 1983 prin care SUA își propunea amplasarea de interceptoare pe orbită pentru a detecta și lovi rachetele balistice în ascensiune, odată ce au fost trase. Proiectul s-a dovedit extrem de costisitor și inutil, după prăbușirea URSS, și a fost oprit în 1993.

Revista Apărării Anti-rachetă, documentul-program al Forțelor Spațiale americane – a șasea armă a Armatei Americane – a fost lansată joi de către Pentagon, în prezența lui Donald Trump. Și nu e întâmplătoare revenirea la acest subiect, odată ce în postul de subsecretar al Apărării pentru cercetare și inginerie în Administrația Trump a fost numit Michael Griffin, un cercetător al industriei aerospațiale care a jucat un rol central în sistemul lui Reagan numit popular Războiul Stelelor. Tot el a jucat rolul central în promovarea noului plan al Apărării anti-rachetă. Mai mult, Griffin declară că, având în vedere recentele progrese făcute de știință și tehnologie, noul sistem ar fi deja accesibil ca preț.

Mai întâi, trebuie spus că nivelul de ambiție e diferit în raportul Pentagonului – deja foarte ambițios – și în declarația Președintelui Donald Trump. Raportul vorbește despre un sistem de senzori, radare și interceptori, primii amplasați și în spațiu, destinat să fie utilizat împotriva unui spectru larg de adversari și care include protejarea teritoriului american și a trupelor SUA din Pacific și din Europa împotriva rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune venind de la state precum Coreea de Nord și Iran, dar și împotriva rachetelor de croazieră ruse și chineze, eventual a rachetelor hipersonice.

Pe de altă parte, Președintele american vorbește despre un scut impenetrabil, un fel de zid împotriva rachetelor de orice fel – că tot suntem la disputa privind zidul/gardul de la frontiera mexicană – care să oprească orice rachetă a oricui venind de oriunde, inclusiv de pe lună, dacă China decide să amplaseze acolo rachete. Mai mult, sistemul urmează să permită interceptarea înainte de lansare sau imediat după lansarea rachetei, cu explozia in situ, exact acolo de unde s-a lansat și costuri pentru populația locală care va suferi explozia și măcar efectele unei bombe murdare – o altă formă de descurajare. Varianta Trump e mult mai ambițioasă decât cea a Pentagonului, cea de a doua vorbind doar de câteva rachete cu rază scurtă și medie față de prima ce presupune interceptarea unui atac masiv cu rachete intercontinentale, ce cu greu ar putea fi contracarat.

Evident că varianta Trump este o utopie, contracarată de majoritatea oamenilor de știință din domeniu, pentru că tehnologia nu există și nu va exista în următoarele câteva zeci de ani și oricum este extrem de costisitor și imposibil de acoperit un asemenea obiectiv. Mai mult, varianta aceasta ar impulsiona și mai mult rivalii China și Rusia spre a investi exact în capabilități ofensive pentru a “sparge” acest zid al Apărării anti-rachetă american și pentru a contracara debalansarea în echilibrul nuclear al terorii.

De altfel, costurile pentru arme ofensive sunt mult mai reduse decât cele pentru anti-rachete, iar cercetările au arătat deja limitele tehnologice și costurile enorme. Cu un Congres unde democrații dețin majoritatea, un asemenea proiect nu are cum să fie finanțat. În plus, e de reținut că nivelul de ambiție de a extinde plaja apărării anti-rachetă existente, cu interceptoare pentru regiunile și potențialii atacatori regionali precum Coreea de Nord și Iranul, dublată de o îmbunătățire a apărării anti-rachetă pentru cele intercontinentale și de mare viteză, e mult mai fezabilă.

SUA dețin astăzi 4 sisteme capabile să intercepteze și să distrugă rachetele ce vin: apărarea anti-rachetă amplasată terestru pentru interceptare la mijlocul cursei rachetei – Ground-Based Midcourse Defence – 44 interceptori la Hort Greely în Alaska și la baza aeriană Vandenberg din California, pe care le amplifică la 60 rachete interceptoare; Apărarea anti-rachetă sistem Aegis, pe nave și terestru, în România și Polonia; Apărarea de Înaltă Altitudine THAAD – cu baterii în Guam, Coreea de Sud și Hawai; și sistemele Patriot Pac-3, dezvoltări ale sistemului anti-aerian care vizează rachete balistice cu rază scurtă și medie în fazele finale ale zborului lor, care folosesc sistemul de senzori din spațiu cu infraroșii SBIRS-High, o rețea de 4 sateliți dedicați(încă doi mai adaugă actualul proiect și amplasarea de senzori adiționali și pe alți sateliți).

Savanții și criticii americani ai doctrinei avertizează că nu există un sistem infailibil și că scutul antirachetă nu poate proteja pe deplin America, cu atât mai puțin Lumea, în orice condiții. E o utopie. Mai mult, tehnologia și testele curente arată o capacitate corectă pentru rază scurtă și medie dar una de circa doar 50% pentru rachetele intercontinentale și hipersonice, în condiții de test, deci varianta corectă este îmbunătățirea elementelor existente și a infrastructurii cunoscute, înainte de saltul la tehnologia viitorului, care pare a fi cel mai probabil cea cu laser, totuși/