Trimit soldații americani în România. Ce se întâmplă lângă țara noastră? Ultimă oră

Trimit soldații americani în România. Ce se întâmplă lângă țara noastră? Ultimă orăSursa: arhiva EVZ

După anunțul purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, despre decizia Statelor Unite de a trimite trupe suplimentare în România şi Polonia, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a explicat motivele acestui demers şi care este scopul trimiterii soldaților americani pe teritoriul nostru.

Pentagonul a anunțat că este vorba despre 2.000 de soldați americani care vor ajunge în Germania și Polonia. Dintre care aproximativ 1.000 de soldați americani vor fi dislocați în România.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby: „Suntem gata să ne apărăm aliații. Nimeni nu poate spune că este inevitabil conflictul în Europa. Vrem să ne asigurăm că pe flancul estic al NATO suntem gata să ne apărăm aliații”.

Mircea Geoană, anunț crucial despre dislocarea soldaților americani în România

Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, a declarat că există două motive care au stat la baza suplimentarii trupelor americane în România, Germania şi Polonia.

„Această decizie este binevenită, ea reprezintă un semnal de solidaritate între aliați. Este o veste pe care evident au salutat-o România, Germania şi Polonia, țările care vor avea temporar aceste trupe americane suplimentare. Observați că nu e vorba de cifre atât de mari, nu sunt contingente atât de masive.

Este un semnal de încredere şi de reasigurare a țărilor de pe flancul estic cu privire la vigilența şi prudența cu care abordăm situaţia din jurul Ucrainei provocate de Federația Rusă.

Şi ca să spun şi altceva, este o măsură de descurajare pentru că, cu cât arătăm mai multă robustețe cu cât arătam mai multă unitate, mai multă solidaritate la nivelul alinatei, între NATO şi UE, între SUA si Canada şi aliații europeni cu atât mai productiv de va putea probabil transforma canalul dialogului.

Deci descurajare şi apărare robuste, clare, vigilente, proporționale, neprovocatoare aşa cum am făcut în ultima perioadă reprezintă un avantaj şi nu dezavantaj pentru a doua cale pe care o avem cu Federația Rusă cea a dialogului.

Cu cât ești mai solid pe parte de descurajare şi apărare cu atâta mai credibilă este invitația noastră pe care am făcut-o în scris Federaţiei Ruse şi la care așteptăm în continuare un răspuns, sperăm constructiv de reluare a dialogului între NATO şi Federația Rusă”, a concluzionat Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, la Antena 3.

Trupele americane vor fi permanente pe teritoriul României şi nu numai

„Statele Unite vor trimite trupe în Polonia, Germania și România. Aceste trupe nu sunt permanente, vor asigura o apărare robustă aliaților. 1.000 de soldați din Germania vor fi trimiși în România în zilele următoare. Este un escadron care se va putea muta rapid în diverse locuri. Aceștia vor descuraja eventuale agresiuni în statele aliate”, a a mai subliniat  John Kirby.

Ne puteți urmări și pe Google News