România va disputa două partide amicale în vară, tricolorii urmând să se dueleze cu Georgia, precum şi cu una dintre pretendentele la trofeul european, Anglia. Potrivit Federaţiei Engleze de Fotbal, confruntarea dintre prima reprezentativă a ţării noastre şi naţionala Albionului va fi găzduită în data de 6 iunie, de arena „Riverside” din Middlesbrough, care are o capacitate de 34.742 de locuri.

„Meciul din deplasare, cu Anglia, se va disputa, în urma deciziei Federaţiei de la Londra, pe stadionul Riverside din Middlesbrough. Partida este programată la ora locală 17:00 (19:00 în România), urmând a fi confirmată de FIFA” au anunţat, miercuri seară, oficialii Federaţiei Române de Fotbal, pe site-ul frf.ro.

Rădoi se întoarce pe „Riverside

Selecţionerul Mirel Rădoi se întoarce astfel pe arena din Middlesbrough, acolo unde a trăit, alături de formaţia patronată de Gigi Becali, o adevărată dramă, în primăvara lui 2006. În cea de-a doua manşă a semifinalei Cupei UEFA, Mirel Rădoi şi ceilalţi coechipieri ai săi au pierdut, în ultimele secunde, calificarea în ultimul act. Românii au condus atunci cu scorul de 2 – 0, dar britanicii au revenit incredibil şi au întors rezultatul, într-un mod dramatic (4 – 2).

„Acum 15 ani, pe acest stadion, cu actualul selecţioner al Angliei, Gareth Southgate, în postura de căpitan al lui Middlesbrough şi actualul nostru selecţioner, Mirel Rădoi, căpitan al roş – albaştrilor, se juca returul semifinalei de Cupa Uefa, câştigat de gazde, cu 4 – 2” au amintit şi reprezentanţii de la FRF.

Amicalul cu Georgia se va juca la Ploieşti

Forul condus de Răzvan Burleanu a transmis, de asemenea, că meciul de pregătire cu Georgia urmează să se desfăşoare în 2 iunie, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti. Micuţa, dar cocheta arenă prahoveană, care poate primi în tribunele sale cel mult 15.500 de spectatori, trebuia să fie gazdă a jocului de debut al tricolorilor din campania de calificare la turneul final din 2022, cu Macedonia de Nord. FRF a hotărât, pe ultima sută de metri, să modifice locaţia şi să mute acea întâlnire pe „Arena Naţională” din Bucureşti.

„Înainte de partida cu Anglia, tricolorii vor avea un meci de pregătire în ţară, contra Giorgiei, stadionul care îl va găzdui urmând să fie Ilie Oană din Ploieşti. Ora de start a acestui joc va fi comunicată în curând” au mai precizat cei de la Federaţia Română de Fotbal.