Primul tren cumpărat de România în ultimele două decenii. Rutele pe care va circula
- Mădălina Sfrijan
- 22 noiembrie 2023, 12:39
Primul tren achiziționat de țara noastră în ultimii 20 de ani a trecut ultimele teste din fabrică. Acesta urmează să fie trimis în România în curând.
Primul tren electric inter-regional care va ajunge în țară face parte din seria produselor fabricate de grupul industrial francez Alstom. Acesta a fost realizat în fabrica Katowice din Polonia și a trecut toate testele statice.
Primul tren nou cumpărat de România în ultimele două decenii
Noul tren fabricat în Polonia urmează să ajungă în România la începutul lunii decembrie. Modelul Coradia Stream devine astfel primul tren livrat de producătorul Alstom pentru transportul feroviar de pasageri din țara noastră.
Contractul pentru livrarea acestuia a fost semnat anul trecut.
„ Primul tren electric RE-IR, din cadrul contractului semnat de ARF cu Alstom în 2022 pentru achiziţionarea a 37 de trenuri electrice destinate serviciilor de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs, a finalizat testele statice la fabrica din Katowice şi toate unităţile au fost asamblate în trenul pregătit pentru livrarea către România săptămâna viitoare", a precizat preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu.
Ce dotări va avea
Angajații fabricii din Polonia lucrează în prezent la colantarea noului trend care va ajunge în România. După acest ultim proces, trenul va fi pregătit pentru livrare. Noul model Alastom Coradia atinge o viteză de 160 km/h și este compus din șase vagoane. Acesta are o lungime de peste 120 m, iar vagoanele au în total 10 uși duble.
Trenul electric care va circula pe căile ferate din România are 351 de locuri, cuprinzând atât clasa 1 și cât și clasa a 2-a.
Modelul construit în cadrul fabricii din Polonia are patru toalete, una fiind destinată persoanelor cu mobilitate redusă. De asemenea, călătorii care vor circula cu un astfel de tren electric se pot bucura de o zonă bar bistro de unde își pot achiziționa produse alimentare. Modelul Coradia va avea o zonă specială pentru bagaje mari, precum și pentru transportul bicicletelor.
Rutele pe careva circula noul tren
Conform procedurilor, după ce ajunge în țară, trenul va parcurge peste 10.000 km incluși în cadrul testelor.
„Trenul ajunge la Bucureşti la începutul lunii decembrie şi va fi verificat în vederea livrării şi, ulterior, autorizării, în vederea punerii în circulaţie cu călători. Pentru verificări, se vor aloca trase (parcursuri) pe reţeaua publică, pentru că trebuie să parcurgă 10.000 de kilometri.” a spus Roşeanu.
Trenul va face legătura dintre Capitală și alte orașe mari din România. Printre rutele incluse în acest sens sunt Bucureşti Nord - Constanţa, Bucureşti Nord - Braşov - Arad - Timişoara, Bucureşti Nord - Braşov - Cluj, Bucureşti Nord - Braşov - Deda - Cluj, Bucureşti Nord - Braşov, Bucureşti Nord - Iaşi, Bucureşti Nord - Suceava, Bucureşti Nord - Galaţi.
Alstom este un grup industrial francez, lider în domeniul infrastructurii feroviare și a energiei electrice. Pentru acest proiect, România a semnat un contract de peste 270 de milioane de euro.