Românii care preferă să călătorească cu trenul vor putea merge mai repede cu acest mijloc de transport începând cu luna decembrie. Autoritatea pentru Reformă Feroviară a transmis noi informații în legătură cu garniturile care vor ajunge în România în acest an.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis că trenurile electrice din Polonia vor ajunge în România în această vară și vor intra într-o serie de testări. Garniturile vor circula cu o viteză maximă de 160 de km/o. Este important de precizat că aceste trenuri vor avea aer condiționat și internet. Aceste trenuri vor avea șase vagoane cu 351 de locuri disponibile pentru pasageri.
ARF a mai adăugat că garniturile vor fi unele moderne care se ridică la standardele europene. A fost acordată atenție și persoanelor cu dizabilități pentru care vor fi amenjate spații speciale. Toate garniturile vor fi dotate cu internet și sisteme de climatizare care să reziste și la caniculă și la ger. Primul tren electric va ajunge în România în luna iulie și va fi supus unor teste timp de câteva luni. Începând cu luna decembrie acesta va intra în ciruculație, iar restul vor fi puse la dispoziția pasagerilor din 2024.
Românii din marile orașe vor ajunge mai repede în București
Trenurile electrice vor lega Capitala de cele mai mari orașe din România, unde sunt localități care au amenajate linii electrificate. Este vorba de Constanța, Brașov, Cluj, Iași și Timișoara. Ștefan Roșanu, președintele ARF, a declarat că aceste trenuri vor fi utilizate, în primul rând, pentru cele două coridoare pan-europene. Este vorba de coridorul patru și coridorul nouă. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile de la bugetul de stat. Suma totală pentru cele 37 de trenuri electrice depășeste două miliarde de lei.
„Adică legătura est-vest și legătura nord-sud cu Moldova. Linii care sunt în procedură de modernizare, deja mare parte din linia Constanța, București, Brașov, Sighișoara, Deva, Arad și Graniță este fie modernizată, fie în proces avansat de modernizare.”, a mai spus Roșanu, potrivit ARF. Este clar că românii mai au de așteptat până când se pot bucura de noile trenuri. Mulți călători s-au plâns de condițiile pe care le-au întâmpinat în garniturile vechi de peste 40 de ani, dar și de întârzierile înregistrate.
Pe ce rute vor circula trenurile electrice
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a transmis și rutele pe care trenurile electroce vor circula. Este vorba de traseele:
București Nord – Constanța București Nord – Brașov – Arad – Timișoara București Nord – Brașov – Cluj București Nord – Brașov – Deda – Cluj București Nord – Brașov București Nord – Iași București Nord – Suceava București Nord – Galați București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria București-Nord-Craiova-Timișoara-Arad Cluj-Timișoara Cluj-Suceava-Iași