Trei foști președinți ai SUA au de gând să se vaccineze în public. Un ministru critică demersul
- Nicolae Comănescu
- 3 decembrie 2020, 12:09
Clinton, Obama și W. Bush ar vrea să se vaccineze pentru a demonstra publicului că nu există niciun pericol, iar suspiciunile sunt nefondate.
Trei foști președinți ai Statelor Unite ale Americii au decis să se ofere voluntari pentru a se vaccina împotriva coronavirusului. Acțiunea are scopul de-a credibiliza rezultatul muncii cercetătorilor care au încercat în ultimele luni să creeze imunitate pentru COVID-19. Barack Obama, George W. Bush și Bill Clinton, foști lideri la Casa Albă, vor să arate că nu există niciun pericol pentru populație, în cazul vaccinării, conform jpost.com.
Freddy Ford, șeful de personal al lui George W. Bush, a anunțat că a luat legătura cu doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, dar și cu medicul Deborah Birx, cel mai mare expert în boli infecțioase din America, pentru a vedea cum ar putea să-și procure vaccinul.
Pe de altă parte, secretarul de presă al lui Bill Clinton a anunțat că fostul președinte este dispus să fie vaccinat în public, pentru a arăta celor suspicioși că nu este nimic în neregulă. Și Barack Obama este de acord că fie vaccinat, scopul fiind același: promovarea siguranței pe care îl prezintă antidotul.
Câți americani ar vrea să se vaccineze
Chiar dacă la nivelul societății din Statele Unite ale Americii există multe persoane care vor să se vaccineze, sunt și mulți sceptici care nu au încredere în acest vaccin și nu ar vrea să se supună acestui proces care ar limita pandemia de coronavirus. Șase din 10 (58%) cetățeni americani ar fi de acord să se vaccineze pentru COVID-19, dacă o imunizare aprobată de FDA ar fi disponibilă și nu ar implica niciun cost din partea beneficiarului, potrivit unui sondaj Gallup publicat în luna noiembrie, comparativ cu 50% într-un sondaj Gallup în luna septembrie.
Demersul făcut de cei trei foști lideri ai SUA a fost criticat de Yuli Edelstein, ministrul Sănătății din Israel, care a explicat: „Vă asigur că, dacă aș fi primul care se vaccinează, a doua zi ar apărea un articol care ar spune: „Ce persoană detașată și nepoliticoasă. Cu ce drept primește vaccinul pe care îl merită mama mea?”, a spus oficialul israelian, care a făcut referire la persoanele care ar avea prioritate la vaccinare.