Trecerea la ora de vară modifică mersul trenurilor. Tot ce trebuie să știi
- Mădălina Sfrijan
- 24 martie 2026, 15:46
Tren. Sursa foto: Facebook/CFRÎn noaptea de 28 spre 29 martie, România trece la ora de vară, moment în care ora 03:00 devine ora 04:00. Schimbarea nu va afecta circulația trenurilor, care se va desfășura conform programului stabilit, potrivit CFR Călători.
Mersul trenurilor rămâne neschimbat
CFR Călători anunță că trenurile vor circula după ora de iarnă până la momentul schimbării oficiale. După ora 04:00, toate plecările vor respecta ora de vară, fără modificări în mersul trenurilor.
„Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor. Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04:00”, arată reprezentanții companiei de stat.
Situația trenurilor aflate pe traseu
Reprezentanții CFR mai spun că trenurile aflate deja în circulație la momentul schimbării orei își vor continua parcursul fără opriri sau modificări, până la destinație. În intervalul 04:00 – 05:00, acolo unde pot apărea suprapuneri între orele de plecare, circulația va fi organizată în funcție de rangul trenurilor.
Reprezentanții companiei de stat au amintit că trecerea la ora de vară are loc în aceeași zi și în țările vecine. Astfel, circulația trenurilor internaționale nu va fi afectată, acestea urmând să respecte graficele obișnuite.

Tren. Sursa foto: Facebook
Mersul trenurilor. Modificări majore pe ruta Baia Mare – Viena în 2026
Călătorii care folosesc ruta feroviară Baia Mare – Viena trebuie să țină cont de schimbări importante în circulație. În perioada 7 aprilie – 12 decembrie 2026, trenurile internaționale vor fi deviate prin Budapesta Kelenföld din cauza unor lucrări feroviare în capitala Ungariei.
Administrația feroviară maghiară, MÁV-START, a anunțat că lucrările de pe secțiunea Budapesta Kelenföld – Ferencváros vor determina modificări ale traseului trenurilor. Trenurile Transilvania IR 146/687 și IR 143/686 (tur-retur Baia Mare – Viena) nu vor mai opri la Budapesta Keleti, ci vor tranzita Budapesta Kelenföld.
Conexiuni alternative pentru pasageri
Cei care și-au cumpărat bilete pentru Budapesta Keleti pot folosi linia de metrou M4 pentru a ajunge rapid la Budapesta Kelenföld și invers. Această soluție asigură legătura între cele două gări și minimizează disconfortul.
Reprezentanții CFR le recomandă pasagerilor să consulte orarul actualizat înainte de plecare și să verifice informațiile oficiale despre trafic, solicitând detalii suplimentare direct în gări sau prin telefon.