Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
La 11 aprilie 1945, URSS și Iugoslavia au semnat un tratat de prietenie care părea să pecetluiască o alianță firească, clădită în anii grei ai războiului. Iugoslavia, stat apărut după prăbușirea Austro-Ungariei (1918) prin unirea sârbilor, croaților și slovenilor, intrase în al Doilea Război Mondial sfâșiată de ocupații și colaborări.
Tratatul de prietenie URSS cu Iugoslavia – naștere, mize și ruptură
Mișcarea partizană condusă de Iosip Broz Tito a devenit coloana vertebrală a rezistenței, forțând Wehrmachtul să țină pe frontul iugoslav trupe consistente. Sprijinul sovietic a început preponderent moral, apoi, din 1944, a devenit material: armament, tancuri, avioane, cu livrări totalizând până la finalul războiului circa 420 de milioane de ruble, suficient pentru echiparea a 20 de divizii și a unor mari unități de artilerie și blindate.
Pe acest fundament, tratatul din aprilie 1945 a consacrat cooperarea militară „până la victoria finală” asupra Germaniei și angajamente de neagresiune și neaderare la alianțe ostile reciproc. La două zile, au urmat un acord comercial și împrumuturi de reconstrucție de 500 de milioane de ruble. Modelul avea să fie replicat, ulterior, în relația Moscovei cu alte state socialiste.
Divergențele s-au adâncit după 1947
Dar prietenia s-a fisurat rapid. Încă din mai–iunie 1945, disputa pentru Trieste – ocupat de trupele lui Tito înaintea aliților – a tensionat relațiile: orașul a fost împărțit temporar în zone, iar insistența lui Tito de a decide singur asupra unui dosar cu miză occidentală a iritat Moscova. Divergențele s-au adâncit după 1947, când Stalin a căutat o disciplinare strictă a Europei de Est și a împins ideea unei federații balcanice sub controlul blocului. Tito a refuzat subordonarea, mizând pe autonomia Iugoslaviei. În 1948, ruptura s-a oficializat: cooperarea a încetat, iar propaganda comunistă a declanșat campanii împotriva „titoismului”.
stalin / sursa foto: arhiva
După moartea lui Stalin, contactele au fost reluate treptat, fără a reveni la dependența anterioară. Tito a ales calea nealinierii, transformând Iugoslavia într-un actor intermediar între Vest și Est, beneficiind de credite occidentale, dar și de împrumuturi sovietice șterse parțial la finalul anilor ’50. În anii ’60–’70, relația economică cu URSS a redevenit robustă, iar schimburile comerciale au urcat la peste 1,5 miliarde de ruble (1975).
În anii ’90, federația s-a destrămat violent
Prăbușirea blocului estic și a URSS a găsit Iugoslavia vulnerabilă. În anii ’90, federația s-a destrămat violent, sub presiuni interne și externe, într-o Europă care nu mai vedea utilitatea unei federații socialiste independente în Balcani. Astfel, tratatul din 1945 rămâne martorul unei apropieri spectaculoase, scurte și contradictorii: de la camaraderia de front și reconstrucție comună, la autonomie strategică și, în final, la traiectorii separate într-o ordine mondială schimbată.
