Diplomația rusă și românească, între expulzări, dezertări și decese

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Diplomația rusă și românească a cunoscut, în 108 ani, câteva momente tensionate. Anii 1918, 1938, 1941, 1982, 1989 au fost marcați de momente extreme.

Dacă Președintele României s-ar decide să-l expulzeze pe ambasadorul Federației Ruse la București, n-ar fi ceva neobișnuit în diplomația bilaterală.

Vom arăta, în cele ce urmează, momentele semnificative.

Diplomația în 1918, Diamandy și Poklevski Koziel

Diplomația bilaterală avea să înregistreze un prim moment tensionat la începutul lui 1918. În ianuarie 1918, puterea revoluționară sovietică a rupt relațiile cu România. Ministrul plenipotențiar al României la Petrograd era Constantin Diamandy, Mai întâi, Lenin a dispus arestarea diplomatului român.Ulterior, ceilalți diplomați acreditați au protestat și lui Diamandy i s-a dat drumul după trei zile. Pe 26 ianuarie 1918, Lenin a rupt relațiile cu România. Se vor relua în 1934.

Premierul demis Ilie Bolojan și vicepremierul Oana Gheorghiu, vizati de dosare penale? Acuzațiile lansate de Marian Vanghelie

Cum a fost construită imaginea lui Bill Gates de miliardar modest și binevoitor. Echipa sa a modificat și documentarele Netflix despre el

La București, Rusia țaristă îl avea acreditat pe diplomatul rus de origine poloneză Stanislav Poklevski-Koziel. Acesta era alături de alți diplomați,de Guvern, Rege și Parlament, la Iași, din decembrie 1916. Pe fondul schimbărilor de la Petrograd, el a ales să rămână în România, unde va trăi până la moarte în perioada interbelică.

Diplomația la limită, Ostrovski și Butenko

Diplomația va cunoaște noi provocări în perioada interbelică după stabilirea în 1934 a relațiilor româno-sovietice. În perioada 1934-1941, România a avut acreditați la Moscova trei diplomați pe postul de ambasador: Edmund Ciuntu, Alexandru Davidescu și Grigore Gafencu.

În aceeași perioadă, sovieticii i-au avut la București pe Mihail Ostrovski,  Fiodor Butenko, Pavel Kukoliev și  Anatoli Lavrentiev. Dintre toți, Mihail Ostrovski a avut o soartă dură. Rechemat în 1938, a fost arestat și deportat. I s-a reproșat, culmea faptul că ar fi contribuit la demiterea lui Nicolae Titulescu, adeptul unui tratat cu URSS. Ori tocmai demiterea lui Titulescu a accelerat lucrurile spre drama din 194o. Va muri în lagăr în 1952.

Fiodor Butenko  a fost prevăzător. Dorind să nu aibă soarta lui Ostrovski, a ales să fugă de la post și să se stabilească în Occident. A fost ajutat de SSI-ul lui Mihail Moruzov care l-a scos din țară în siguranță. Evident, sovieticilor li s-a spus că nu se știa nimic de soarta lui.

Războiul din 1941, Lavrentiev și Gafencu

La 21 iunie 1941, Anatoli Lavrentiev a fost somat să părăsească Legația sovietică împreună cu toți cei 95 membri ai legației. Ei au fost duși într-un tren garat la Chitila, de unde urmau să fie evacuați prin Giurgiu-Ruse spre Turcia, Pe acolo, urma să se facă evacuare personalului românesc din Moscova, șeful misiunii diplomatice fiind Grigore Gafencu,

Sovieticii au traversat Dunărea cu un vapor pe 7 iulie 1941, când deja românii ajunseseră în Turcia. Sovieticii au continuat deplasarea prin Bulgaria. În perioada 22 iunie-7 iulie 1941, personalul sovietic a avut probleme de sănătate pe fondul izolării în garnitura de tren, partea română încercând să ofere asistență medicală.

Grigore Gafencu a ales, după revenirea la București, să se autoexileze în Elveția. Lavrentiev avea să revină la București în perioada iulie 1952-iulie 1953.

 Diplomația la cote de alarmă, Drozdenko și Tiajelnikov

În 1971, sovieticii l-au acreditat la București pe Vasili Ivanovici Drozdenko. El a stat la București 11 ani, până la 30 noiembrie 1982, când a decedat subit. În epocă, s-a speculat faptul că ambulanța sunată în regim de urgență „a fost întârziată” din dispoziții care „urcau” spre Ceaușescu însuși.

A fost urmat de Evgheni Tiajelnikov care a fost la post din 1982 până în 1990. Se știe că Tiajelnikov a supravegheat îndeaproape anumite acțiuni de „schimbare a gărzii” în puterea de la București după 22 decembrie 1989.

Generalul Iulian Vlad a precizat că pe 31 decembrie 1989, a fost chemat la sediul MAPN din Drumul Taberei la acea dată (Bulevardul Ho chi Min, ulterior Vasile Milea, acum Doina Cornea). În curte, el a văzut mașina ambasadorului sovietic având drapelul diplomatic al URSS.

Generalul Vlad a fost arestat, urcat într-un transportor blindat al Armatei. Generalul Vlad își amintește că i-a văzut la o fereastră a clădirii MAPN pe generalul Militaru, noul Ministru al Apărării și pe ambasadorul sovietic Tiajelnikov.