Mihail Ostrovski, primul ambasador sovietic în România, a fost un personaj complex. Acțiunile și deciziile sale au modelat dinamica relațiilor dintre Uniunea Sovietică și România în anii ’30. Figura sa este marcată de controverse, fiind simultan un negociator abil, un promotor al influenței sovietice și o țintă a propagandei anti-sovietice.

În contextul unei Europe interbelice instabile, Ostrovski a avut misiunea dificilă de a echilibra obiectivele strategice ale Moscovei cu o diplomație activă într-un stat profund sceptic față de intențiile URSS. De la originile sale modeste și ascensiunea în structurile de putere sovietice, până la declinul tragic în timpul epurărilor staliniste, povestea acestui diplomat reflectă complexitatea interacțiunilor politice dintr-o perioadă de schimbări majore în Europa de Est.

Originile și ascensiunea lui Mihail Ostrovski

Mihail Ostrovski s-a născut în 1892, într-o familie evreiască din Fastov, regiunea Kiev. El a trăit într-un mediu modest, care i-a influențat viziunea asupra societății. Studiile la Academia Superioară de Comerț din Kiev i-au oferit o bază solidă în domeniul economic, dar participarea sa activă în Revoluția din 1917 a fost cea care i-a definit destinul. Loialitatea sa față de bolșevism l-a propulsat rapid în funcții administrative importante, devenind unul dintre promotorii noii ordini sovietice.

În anii 1920, Ostrovski a devenit un actor important în relațiile internaționale ale Uniunii Sovietice. A participat la misiuni comerciale și diplomatice în Turcia, Germania și Franța. Această experiență l-a pregătit pentru o carieră de succes în domeniul diplomatic. A fost apreciat pentru pragmatismul și abilitatea sa de a naviga printre complexitățile politicii externe.

Numirea lui Mihail Ostrovski în funcția de ambasador al Uniunii Sovietice în România, în 1934, a fost o decizie strategică. Relațiile dintre cele două țări fuseseră suspendate timp de aproape 16 ani, iar reluarea acestora însemna o oportunitate pentru Moscova de a-și extinde influența în Europa de Est. Ostrovski a sosit la București cu misiunea de a stabili legături economice și culturale. Printre atribuțiile sale se afla și abordarea unor subiecte sensibile, precum tezaurul românesc trimis la Moscova.

Activitatea diplomatică în România

Odată ajuns la București, Ostrovski s-a implicat într-o varietate de inițiative menite să consolideze relațiile sovieto-române. Una dintre prioritățile sale principale a fost dezvoltarea schimburilor comerciale între cele două țări, promovând exporturile sovietice de petrol și cereale către România. De asemenea, a pledat pentru restabilirea comunicațiilor feroviare și telegrafice peste Nistru. Diplomatul considera că aceste măsuri ar facilita o cooperare mai strânsă.

Pe lângă aspectele economice, Mihail Ostrovski a inițiat o serie de proiecte culturale. Rolul lor era de a îmbunătăți percepția publică asupra Uniunii Sovietice. Sub conducerea sa, ambasada a organizat proiecții de filme sovietice, expoziții și schimburi de ziariști, toate acestea având scopul de a demonstra progresul cultural și economic al URSS. În pofida acestor eforturi, suspiciunile față de intențiile sovietice au persistat în mediile politice și sociale românești.

Relația sa cu Nicolae Titulescu, ministrul român de Externe, a fost una complexă. Deși inițial au colaborat, diferențele de opinie cu privire la un pact de asistență mutuală au dus la tensiuni. Speculațiile conform cărora Ostrovski ar fi fost implicat în demiterea lui Titulescu în 1936 au fost demontate ulterior. Cu toate acestea, episodul reflectă cât de strâns era legată imaginea ambasadorului de jocurile politice interne și externe.

Tezaurul românesc de la Moscova și Mihail Ostrovski

Unul dintre cele mai cunoscute episoade legate de Mihail Ostrovski este controversa privind tezaurul românesc trimis la Moscova. În contextul negocierilor pentru soluționarea acestui subiect, presa românească, în special ziarul Curentul, a publicat articole senzaționale despre presupușii „chiloți ai cucoanelor” găsiți în vagoanele cu aur. Potrivit academicianului Valeriu Pasat, aceste relatări au fost pură propagandă menită să discrediteze Uniunea Sovietică și pe Ostrovski personal. Potrivit jurnalistului Ion Cristoiu, totul era posibil în acea perioadă, conform Historia.

Tot în cadrul acelorași demersuri ale ambasadorului sovietic, istoricul Nicolae Iorga și-a recuperat patru lăzi cu manuscrise. Acestea au fost transportate la Moscova alături de tezaurul românesc fiind considerate materiale pregătitoare pentru importante lucrări istorice. Manuscrisele i-au fost restituite istoricului nu în semn de recunoștință a prestigiului său științific, ci din considerente politice. Sovieticii considerau că Iorga avea o influență deosebită atât în guvernul în exercițiul funcțiunii, cât și în cele viitoare.

În ceea ce privește tezaurul românesc, și osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir au fost aduse acasă. Evenimentul a avut loc în iunie 1935. Ambasadorul Mihail Ostrovski spunea că Nicolae Titulescu a obținut de la regele Carol al II-lea acceptul organizării unei ceremonii funerare regale. Cantemir este un simbol al statului român și al culturii noastre, luptând pentru independenţa ţării sale împotriva turcilor. El a fost deopotrivă și istoric, scriitor, filosof și sociolog român.

Controverse și propagandă

Chiar dacă activitatea sa a fost ghidată de un interes politic clar, Mihail Ostrovski a acordat o atenție specială stabilirii unor relații de încredere cu personalitățile politice basarabene. Vizita sa din 15 ianuarie 1935 la mareșalul Alexandru Averescu, consemnată de Poliția Română, este un exemplu al acestor eforturi. Ostrovski a căutat să colaboreze și cu Ion Inculeț, ministrul de Interne al României, în ciuda faptului că acesta era un adversar al regimului comunist. În urma discuțiilor lor, guvernul român a emis un decret-lege pentru eliminarea restricțiilor de călătorie către Uniunea Sovietică și a permis din nou distribuirea periodicelor sovietice în România.

Totodată, relația sa cu Constantin Stere, scriitor și politician cu vederi de stânga, subliniază strategia lui Ostrovski de a se apropia de figuri intelectuale influente. Vizitele sale la moșia lui Stere au fost interpretate ca încercări de a câștiga sprijin pentru cauza sovietică, în ciuda faptului că Stere era considerat un „cadavru viu” în plan politic. Ambasadorul sovietic a recunoscut erudiția lui Stere și capacitatea acestuia de a înțelege fenomenele politice actuale, cultivând o relație bazată pe schimburi informative.

Arestarea și condamnarea lui Mihail Ostrovski

La sfârșitul anului 1935, zvonuri privind o posibilă schimbare în poziția lui Mihail Ostrovski au început să circule la Moscova. Ambasadorul era acuzat de lipsă de fermitate în apărarea intereselor sovietice și de o atitudine „prea amabilă” față de autoritățile române.

În 1938, în timpul epurărilor staliniste, Ostrovski a fost arestat imediat după întoarcerea sa în Uniunea Sovietică. Într-o atmosferă de suspiciune și teroare, el a fost acuzat de spionaj, subminarea regimului sovietic și colaborare cu serviciile secrete străine, inclusiv cele românești. Mărturiile sale, obținute sub tortură, au fost folosite pentru a justifica un proces sumar, lipsit de probe reale.

Pe 4 ianuarie 1939, Mihail Ostrovski a fost condamnat la 15 ani de muncă forțată într-un lagăr din Norilsk și confiscarea întregii averi. Documentele de arhivă dezvăluie absurditatea acuzațiilor, care includeau relații personale suspecte, cheltuieli financiare nejustificate și angajarea unui arhitect german pentru construcția ambasadei sovietice din București.

Reabilitarea postumă a primului ambasador sovietic în România

În 1940, după aproximativ un an jumătate de la condamnarea sa, Ostrovski a trimis o plângere adresată Procurorului URSS şi Secretarului general al CC al PC. În aceasta a descris condițiile în care fusese arestat, negând categoric toate acuzațiile care-i fuseseră aduse. Șase ani mai târziu, mai expediază o plângere tot din Norilsk, adresată Procurorului URSS. În aceasta nega toate mărturiile depuse în timpul procesului înscenat. El a precizat că toate acele declarații au fost făcute sub tortură şi înjosiri insuportabile.

După moartea lui Stalin, în 1953, familia lui Mihail Ostrovski a început demersurile pentru reabilitarea sa. Prima cerere oficială, expediată de soția sa, Lidia Rosenzweig, a fost adresată Procurorului URSS în 1956. Aceasta detalia circumstanțele injuste ale arestării și procesului, negând toate acuzațiile formulate împotriva fostului ambasador. În același an, Colegiul Militar al Judecătoriei Supreme a URSS a reexaminat dosarul și a constatat că acuzațiile erau nefondate. Toate sentințele împotriva lui Ostrovski au fost atunci anulate.

Procesul lui Ostrovski a fost declarat un exemplu de abuz al justiției staliniste. Din păcate, această decizie a venit prea târziu pentru primul ambasador sovietic în România. El a murit într-un lagăr din Norilsk în 1952. Familia sa, inclusiv soția și fiica sa, au primit în cele din urmă recunoașterea oficială a nevinovăției sale. În demersurile sale finale, Ostrovski a scris: „Am rămas un bolșevic onest, un cetățean devotat Patriei mele.”, potrivit eseului scris de academicianul Valeriu Pasat pentru Historia.