Cât a plătit exclusiv România ca despăgubire de război către URSS după al Doilea Război Mondial? Mult mai mult decât trebuia. Dar să o luăm cu începutul.

România a luptat alături de Germania lui Hitler împotriva URSS în al Doilea Război Mondial. După eșecul de la Stalingrad și contraofensiva Armatei Roșii, la 23 August 1944, Regele Mihai l-a arestat pe Mareșalul Ion Antonescu. A anunțat un armistițiu. Care nu fusese semnat cu URSS, așa cum explica Evenimentul Istoric. Ca atare, a continuat atacul URSS, nefiind vorba de un cod al onoarei. Doar era război...

Regele Mihai I, la Radio: “Un nou guvern de Uniune Naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa Ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.

Unde poți face grătar de 1 mai fără să primești amendă. Sancțiunile sunt uriașe

Insula fantomă, cea mai ciudată destinație din lume. Puțini oameni reușesc să ajungă pe ea

Ne puteți urmări și pe Google News

România abandonată în brațele sovieticilor

Soldații români au crezut declarația Regelui Mihai și i-au primit cu brațele deschise pe ruși. Au greșit, nu exista nici o ofertă de armistițiu. Un document din 2 septembrie 1944, prezintă poziția Înaltului Comandament sovietic față de armata română. Generalul Antonov, locțiitorul şefului Marelui Stat Major sovietic, i-a făcut cunoscut mareşalului Malinovski ordinul lui Stalin de a reaminti reprezentanților guvernului român că „armistiţiul cu România nu a fost încă semnat”. A cerut trupelor Frontului 2 Ucrainean „să continue îndeplinirea misiunilor date prin directivele Cartierului General”

Un număr mare de prizonieri români au fost luat de ruși. Câți? Deși Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului a apreciat că numărul soldaților români capturați de sovietici după 23 august 1944 s-ar fi ridicat la 150.000 de soldați și ofițeri, comandamentele sovietice au recunoscut că doar între 26.000 și 40.000 de soldați.

În noaptea tensionată de 12/13 septembrie 1944, la Moscova, s-a semnat Armistițiului între guvernul român și guvernele Națiunilor Unite, reprezentate de URSS, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii. Acest document, semnat după îndelungate negocieri și tergiversări, avea să marcheze nu doar sfârșitul oficial al participării României alături de Puterile Axei în cel de-al Doilea Război Mondial, dar și începutul unei perioade dificile de subjugare și exploatare economică sub egida sovietică.

Convenția de Armistițiu impunea României condiții dure

Printre condiții se afla recunoașterea anexiunilor sovietice din iunie 1940, adică ocuparea Basarabiei și a Bucovinei. Obliga la menținerea ocupației militare sovietice pe teritoriul său și plata unei despăgubiri de război în valoare de 300 de milioane de dolari, sumă care urma să fie plătită în decurs de șase ani. Pe lângă aceste condiții, România era obligată să contribuie la efortul de război aliat împotriva Germaniei și Ungariei prin furnizarea a 12 divizii de infanterie, completate cu mijloace suplimentare.

Articolul 18 al Convenției instituia o Comisie Aliată de Control, dominată de URSS. Reprezentanții anglo-americani erau reduși la roluri de figuranți, ceea ce consolida influența și controlul sovietic asupra României postbelice.

Pe 16 ianuarie 1945, se semna la București Convenția Sovieto-Română privind mărfurile românești care urmau să fie livrate Uniunii Sovietice ca parte a despăgubirilor de război. Deși suma fusese fixată încă de la semnarea armistițiului în septembrie 1944, la 300 de milioane de dolari, rușii au distorsionat acest acord. Făcând ca România să plătească 1,2 miliarde de dolari în loc de 300 de milioane dolari, potrivit istoricilor români.

Cum au calculat

Una dintre anomalii a fost impunerea de către sovietici a dolarului din 1938 ca monedă de referință, nu valoarea acestuia la momentul încheierii convenției. Devalorizarea dolarului în cei șapte ani scurși – o perioadă marcată de războiul mondial – a însemnat că suma efectivă, ajustată la prețurile din 1945, creștea la 384 de milioane de dolari, nu 300 de milioane cum fusese inițial stabilit. Dar era nimic față de ceea ce avea să urmeze...

Mărfurile românești specificate în convenție au fost subevaluate în mod sistematic, forțând România să plătească efectiv mult mai mult decât era stipulat în acord. Această subevaluare masivă a reprezentat o încălcare a spiritului și literei convenției inițiale. Totodată a marcat și începutul unui lung șir de acțiuni de exploatare economică și politică a României de către Uniunea Sovietică.

Astfel, despăgubirile de război plătite de România către URSS nu au fost doar o povară financiară, ci și un instrument de control și influență politică. O atitudine care a stabilit decisiv natura relațiilor bilaterale dintre cele două țări în perioada postbelică. Institutind dependența României față de URSS.

URSS nu a “umflat” numai datoriile directe

Germania hitleristă datora României 1,3 miliarde de mărci. Pentru petrolul și grânele livrate de-a lungul războiului. România datora Germanie 1,25 miliarde de mărci pentru echipamentul militar livrat. O datorie echilibrată, în mod normal nici una din părți nu avea de dat ceva celuilalt.

Cele patru puteri învingătoare (SUA, URSS, Marea Britanie și Franța) au decis la Conferința de Potsdam pe 17 iulie și 2 august 1945 că datoriile reciproce dintre Germania și România nu ar trebui să fie plătite. SUA, Marea Britanie și Franța au renunțat la sumele care li se cuveneau din datoria pe care România o avea față de Germania și care au fost confiscată de puterile învingătoare. Ei au făcut acest lucru pentru a ajuta URSS.

Astfel, datoria Germaniei față de Romania de 1,3 miliarde a fost anulată. Dar România a fost obligată să plătească datoria de 1,25 miliarde de mărci către Germania, pentru armamentul și echipamentele industriale livrate. Numai că banii i-a încasat URSS.

În acest fel, România a plătit încă o dată pentru echipamentele, dar a făcut-o către ruși.

Listă mărfurilor pe care România se obligă să le plătească în contul datoriei de război către URSS

Convenția Sovieto-Română din 16 ianuarie 1945 prevedea ca România să le dea rușilor:

– 1,7 milioane de tone petrol în anul 1945,

– 1,6 milioane de tone în 1946,

– 277.000 tone de porumb la prețul de 22 dolari/tonă,

– 370.000 tone de grâu la prețul de 24,75 dolari/tonă,

– 35.000 tone de orz la 21 dolari/tonă,

– 100.000 de porci la 138 dolari/tonă,

– 500.000 de oi la 62 dolari/tonă,

– 200.000 de boi la 83 dolari/tonă,

– 190.000 de cai la 157 dolari/bucată

– 1.967.000 metri cubi de lemn,

– 490 locomotive la 0,45 dolari/kg,

– 6.000 vagoane la 0,1775 dolari/kg,

– 1.200 vagoane cisternă la 0,1775 dolari/kg,

– vasul de linie de pasageri „Basarabia” la prețul de 1,4 milioane de dolari,

– nava mixtă de pasageri și marfă „Alba Iulia” la prețul de 255.000 dolari,

– două remorchere evaluate în total la 120.000 dolari,

– un doc plutitor evaluat la 850.000 dolari,

– 160 vase fluviale uzate evaluate în total la 5,5 milioane de dolari,

– 167 nave fluviale noi evaluate în total la 11 milioane de dolari,

– nave de dragaj și nave elevator,

– laminorul ultramodern de 14 toli de la uzina „Malaxa” evaluat la 2,46 milioane dolari,

– utilaje pentru industria petrolieră evaluate la 20 milioane de dolari (pompe de foraj, săpe, mufe etc.),

– mașini-unelte în valoare de 4 milioane de dolari,

– un turbogenerator luat de la uzine din Fieni,

– patru mașini Fourcault,

– bare de fier și țagle în valoare de 524.000 dolari.

Lista extrasă din Stenogramele Consiliului de Miniștri din Guvernarea gen. Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945), au fost publicate de istoricul militar Petre Opriș în cartea „Armata, spionaj și economie în România (1945-1991)“.