Transportul public din UE, exagerat de scump. Care este orașul unde abonamentul depășește o mie de euro
- David Marinescu
- 5 mai 2023, 11:15
O nouă analiză realizată de Greenpeace a întocmit un clasament al accesibilității transportului public în 30 de țări europene, iar concluzia este că în cele mai multe state prețurile sunt exagerat de mari.
În afară de Luxembourg și Malta, unde transportul public e gratuit, doar Austria, Germania și Ungaria au introdus la nivel național abonamente relativ accesibile, care costă mai puțin de 3 euro pe zi, arată datele publicate joi, scrie Euobserver.
Bulgaria, Croația, Grecia și Norvegia sunt la coada clasamentului, iar Dublin, Londra, Paris și Amsterdam sunt ultimele în clasamentul capitalelor, oferind abonamente mai scumpe de 2,25 euro pe zi. La Amsterdam, de exemplu, prețul unui abonament anual e de 1.001 euro.
Cam două treimi din țările examinate nu au deloc abonamente pe termen lung la nivel național. Raportul a luat în colimator și impozitarea transportului public, supus în medie unui TVA de 11%, ceea ce, scriu cercetătorii, e „mai mult decât la multe servicii elementare”.
Șase state UE - România, Bulgaria, Estonia, Slovacia, Croația și Ungaria - impozitează serviciile de transport la nivel maxim, în frunte cu Ungaria (27%).
„Transportul public accesibil constituie o necesitate, însă multe guverne îl tratează ca și cum ar fi un bun de lux”, a declarat responsabila Greenpeace pentru transporturi în UE, Lorelei Limousin.
Ea a subliniat că biletele de avion pentru zboruri internaționale sunt scutite de TVA și kerosenul este de asemenea neimpozitat. Eliminarea TVA-ului pentru serviciile de transport cu autobuze și trenuri ar fi o cale ușoară de a-i determina pe oameni să folosească automobilul mai puțin, conchide raportul, dar Limousin susține că e nevoie de și mai mult.
Abonamente climatice
„Guvernele trebuie să introducă «abonamente climatice» simple și accesibile pentru transportul public pentru a diminua cheltuielile populației și a reduce utilizarea petrolului care ne împinge planeta spre catastrofă climatică”, a declarat Limousin, care propune ca aceste servicii să fie plătite prin impozitarea formelor poluante de transport și ca scutirile fiscale pentru zboruri internaționale și combustibil de avioane să fie eliminate. (Articol de Wester van Gaal, Traducere: Andrei Suba, Rador).