Sibiul, Braşovul şi Sighişoara sunt printre destinaţiile cele mai ieftine din lume, dar care se înscriu la capitolul "merită văzut".
Asta arată un articol apărut pe site-ul USA Today, în care sunt trecute cinci destinaţii europene care sunt, deopotrivă, fascinante şi accesibile ca preţ. Contrar percepţiei românilor că ţara lor a devenit scumpă pentru turişti, din analiza americană rezultă că cel puţin Transilvania îşi primeşte vizitatorii la preţuri rezonabile.
În viziunea americanilor, atracţiile regiunii variază de la peisajele naturale sălbatice, la probabil ultimele zone rurale de pe continent cu un mod de viaţă cvasi medieval şi cu tradiţii străvechi şi la oraşe impregnate de cultura şi civilizaţia sud-estului european.
Turiştii sunt sfătuiţi să-şi înceapă traseul cu oraşul Braşov, încărcat de istorie şi de clădiri medievale, inclusiv biserici şi fortificaţii, să urce apoi cu telefericul pe muntele Tampa de unde se pot vedea splendida panoramă oraşului şi munţii înconjurători. Următoarea locaţie ar putea fi castelul Bran, cunoscut şi sub denumirea de Castelul lui Dracula.
Un alt loc important pentru fanii lui Dracula este oraşul săsesc Sighişoara, locul de naştere al însângeratului domnitor medieval care a inspirat atâtea mituri. Unul din oraşele medievale din Europa cel mai bine păstrate, Sighişoara face parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO. Unul din turiştii americani care a vizitat oraşul spune: "Sighişoara este unul din cele mai frumoase oraşe pe care le-am vizitat în România. E ca o mică Praga".
USA TOday mai aminteşte de Sibiu, Capitala europeană a culturii în 2007, şi îşi sfătuieşte cititorii să urce pe cel mai înalt munte din ţară, cu atât mai mult cu cât pentru aceasta nu este nevoie de echipamente speciale, sau să stea câteva zile la proprietatea renovată a contelui Kalnoky din satul Miklosvar de lăngă Braşov, unde poţi fi tratat cu mâncăruri transilvănene tradiţionale şi cu un bogat program cultural.
Camerele pentru turişti în aceste locaţii, informează site-ul american, costă între 33 şi 55 de euro/noapte, iar informaţii suplimentare se pot găsi pe pagina de internet de turism a României.
Pe lângă oraşele din Transilvania sunt menţionate capitala Bulgariei, Sofia, Berlin, capitala Germaniei, litoralul turcesc şi regiunea Moravia, din Cehia.
(11:05)