Transferuri spectaculoase la Universitatea Craiova. Cine este primul pe listă
- Lucian Ionescu
- 5 august 2020, 16:39
După pierderea dramatică în fața CFR Cluj, oltenii de la Universitatea Craiova vor să devină campioni în sezonul viitor.
Așa că, încă de pe acum pregătesc o campanie spectaculoasă de transferuri.
Primul jucător de pe listă este Tudor Băluţă (21 de ani), care a revenit la Brighton, după împrumutul la ADO Den Haag.
Mihai Rotarul caută să-şi „betoneze" mijlocul terenului şi a demarat deja tratativele pentru transferul lui Băluţă.
Tudor Băluță este considerat un înlocuitor perfect pentru Cicâldău, care a fost cel mai bun fotbalist al oltenilor în sezonul recent încheiat.
Băluţă este şi o variantă pentru regula U21 şi a fost lansat în fotbalul mare de Gică Hagi, precum Alex Cicâldău.
Un motiv în plus pentru înregimentarea lui Tudor Băluţă: este născut la Craiova și a fost crescut la Școala lui Gică Popescu.
Ulterior, mijlocaşul a fost luat de Hagi, la Viitorul, de unde a plecat în urmă cu un an şi jumătate, la Brighton.
Ajuns în Marea Britanie, Băluță nu i-a mulțumit pe englezi și a fost împrumutat în iarnă, la ADO Den Haag, însă nu a reuşit să impresioneze nici în Olanda.
Viitorul s-a ales cu 3 milioane de euro pentru transferul lui Tudor Băluță, în timp ce jucătorul a semnat pe un salariu lunar de 45.000 de euro plus suma de 80.000 de euro la semnătură.
Acum, fotbalistul a revenit la Brighton, însă formaţia engleză nu se va baza pe serviciile sale. Această conjunctură este acum favorabilă pentru ca Băluță să revină în Bănie.
Iosif Rotariu, un apropiat al lui Gheorghe Hagi, l-a reperat pe Băluță încă de la juniorat, iar în urmă cu doi ani, când mijlocașul primea credit la Viitorul, făcea o afirmație privită, de mulți oameni de fotbal, cu neîncredere. "E cel mai bun închizător din România. E pariul meu, va ajunge foarte sus".
Un alt avantaj îl reprezintă faptul că mijlocaşul este reprezentat de Pietro Chiodi, la fel ca şi Alexandru Cicâldău. Astfel, în cazul foarte probabilei plecări a ultimului, agentul italian ar putea facilita transferul lui Alex Băluţă la Craiova.
Tudor Băluță are 21 de ani și 3,6 milioane de euro la cota de piaţă, potrivit digisport.ro