Aproape tot ce se întâmplă în ultima vreme în legătură cu Traian Băsescu, fie că este făcut de alţii sau este făcut chiar de sine însuşi, are drept efect demontarea şi distrugerea bucată cu bucată a „epocii Băsescu”. Se poate spune că doar 6 luni au fost de ajuns pentru a transforma 10 ani de Preşedinţie în imaginea unui trecut cumva obscur, care este bine a fi lăsat în urmă și astupat cu pâmânt, publicul fiind şi aşa concentrat pe ziua de mâine, pe viitor.

În acest tablou, Traian Băsescu însuşi apare ca o forţă autodistructivă, punându-se de multe ori pe sine în situaţia de a pierde credibilitate, prin stilul de confruntare gratuit şi coroziv în raport cu aşteptarea publică pentru statură de la un președinte cu 10 ani de președinție neîntreruptă.

Până la un punct, calculul lui Traian Băsescu despre răspunsul său public din aceste ultime luni de zile a fost corect. Pe de o parte, a răspuns la acuzațiile la adresa sa şi a celor apropiați, pe de altă parte, a criticat guvernul Ponta ca să rămână ancorat în prezent și eventual să câștige din dezamăgiții de PNL sau neacomodaţii fuziunii dintre PNL şi PDL.

A greșit însă crezând că va face față unei noi etape politice cu vechiul său rol de „jucător”, pe care-l știe la perfecție după 20 de ani de politică. În primul rând, eroarea de atitudine publică, prin agresivitatea neînfrînată şi voluntarismul amestecului în conflicte minore. Așa a rezultat o imagine tremurândă, neclară - cel mai mare rău pentru așteptarea publică de soliditate și stăpânire, de la un fost președinte.

A doua greșeală este aceea că nu şi-a refăcut poziționarea pe parcurs, după ce devenise clar, după finalizarea mandatului, că i se pregăteşte un atac puternic. Traian Băsescu a păstrat aceeaşi poziţie de jucător ofensiv, chiar şi după ce devenise clar că ploaia de lovituri vizează desfiinţarea sa și poziția de „jucător între jucători”, îl diminua și îi reducea terenul de joc.

Dacă Traian Băsescu vrea să mai țină puntea comunicării sale cu oamenii și să facă față și atacurilor are nevoie de o schimbare de plan, care să-l aduca la statura pe care o denotă experiența sa politică. Este un lucru nou, inclusiv pentru Traian Băsescu.

Sunt trei condiții pentru funcționarea mesajului de regenerare a unui personaj public. Prima este să iasă pe cât posibil, din discuția despre trecut și să participe la discuția despre viitorul societății. A doua este relevanța, utilitatea în ochii publicului a implicării în discuția despre viitor și a treia este dezvoltarea pe baza unui atribut individulizant, care îi este caracteristic personajului public respectiv, astfel încât să fie mai ușor de remarcat în raport cu ceilalți participanți la dezbatere.

Doar prin participarea la discuția despre viitorul societăţii, Traian Băsescu poate  evada din eticheta tot mai multă lipită pe sine, de politician al trecutului; cât despre atributul individualizant acesta este dat de experiența și cunoștințele politice acumulate, rămânând a alege doar direcția de implicare cu utilitate pentru oameni.

Pentru asta vorbeam la un moment dat, despre utilitatea și nevoia unui mesaj, adresat clasei politice din poziția politicianului cu experiența a 20 de carieră politică, din care 10 ca șef de stat - căci aceasta este eticheta lui Traian Băsescu pe care se poate consolida un status, care să-l ridice peste erodarea fără perspectivă de acum.

Punerea în practică a acestei noi poziționări nu înseamnă nici separarea veșnică a lui Traian Băsescu de suprafața media, nici etanșeizarea între pereții bibliotecilor pentru a-și pregăti memoriile.

Este vorba despre o participare în dezbaterea politică, răspunzând cu experiența sa celei mai mari nevoi a publicului: nevoia de lideri și viziune, materializată concret prin planuri de politici publice care să-i ajute pe români să meargă înainte ca societate,dovedind că politicienii lor sunt în stare de ceva bun.

Lipsa de lideri politici oglindită de toate sondajele, percepția expertizei neconvingătoare atât a Opoziției, cât și a Guvernului, acestea sunt cel mai bun cadru de evoluție pentru fostul președinte Traian Băsescu.

Este uşor a spune că Traian Băsescu nu are nici răspundere în formarea de lideri și nici nu are ce lideri să formeze. Este adevărat că suntem într-o problemă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie căutate soluții, iar răspunderea nu o pot purta decât cei care măcar au experienţa şi au trăit pe viu erorile sistemului politic (dacă nu cumva chiar le-au provocat) şi cunosc căile de îndreptare a disfuncţionalităţilor.

Fireşte că duşmanii lui Traian Băsescu vor chestiona acuzator despre ce poate să-i înveţe Traian Băsescu pe politicienii tineri ? Voi răspunde: să pună mână să studieze instituţii şi mecanisme administrative, nu spre a se culturaliza, ci pentru a-i ajuta practic; să explice erori şi disfuncţionalităţi; să mărturisească asupra experienţei sale ca fost preşedinte în politica globală, cu bune și rele.

Un astfel de rol l-ar pune pe Traian Băsescu în locul de antrenor, nu de jucator,  i-ar da o utilitate în România viitorului şi l-ar scoate din deşertul în care goneşte acum spre nicio perspectivă.

Într-un context de presiune mediatică şi publică comparabilă, după Watergate , preşedintele Nixon şi-a refăcut locul în politică şi în opinia publică printr-un efort neîncetat, în ani de zile, de a-şi folosi și crește cunoştinţele de politică externă şi de a se face ascultat de următoarele administraţii, recâştigând imaginea de voce cu greutate în domeniul poziţionării Americii în lume.