Traian Băsescu: Cred că este de interes public dacă premierul a fost ofiţer al unui serviciu de informații
- Ioana Tomescu
- 15 octombrie 2014, 19:51
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, în opinia sa, este de interes public dacă premierul României a fost sau nu ofiţer acoperit.
"Oare e de interes public dacă premierul a fost sau nu ofițer al unui serviciu de informații? Eu zic că da", a spus şeful statului, într-o declaraţie de presă susţinută miercuri la Palatul Cotroceni.
Preşedintele a făcut referire şi la un articol din legea 182, privind protecţia informaţiilor clasificate, mai exact, la articolul 4, prin care se interzice clasificarea că secrete de stat a informațiilor datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcării legii, limitării accesului la informații de interes public.
"Venind la dl Ponta, aș vrea să intrăm tot în legea 182 pe care diverși politicieni o ventilează pe televiziuni. Art 3 spune că nicio prevedere a legii nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau a ignorării Constituției [...] Art 4 din aceeași lege a secretului de stat: se interzice clasificarea că secrete de stat a informațiilor datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcării legii, limitării accesului la informații de interes public. Nu-ți dă voie legea să clasifici astfel de informații. Este o încălcare a Constituției utilizarea ca ofițer a unui procuror? Răspunsul meu e da", a declarat şeful statului.