

Totul s-a întâmplat în județul Argeș, unde un șofer în vârstă de 53 de ani a dat peste cei trei bicicliști cu mașina. Cel mai probabil, tragedia s-a produs după ce șoferul ar fi pierdut controlul asupra volanului și a intrat în plin în cei trei băieți, care mergeau regulamentar pe biciclete, pe marginea drumului.
În urma impactului, unul dintre băieți, în vârstă de 15 ani, a murit la foarte scurt timp, în ciuda eforturilor depuse de medicii de pe ambulanță pentru a-l resuscita.
Un alt băiat, în vârstă de 18 ani, a fost transportat, în comă, la Spitalul Județean Pitești. Deocamdată nu se știe care sunt șansele de supraviețuire ale tânărului.
Din fericire, fratele acestuia, care se afla pe aceeași bicicletă, a scăpat mult mai ușor. Băiatul în vârstă de 14 ani s-a ales doar cu câteva fracturi în urma cumplitului accident.
Deși a provocat o astfel de tragedie, polițiștii spun despre conducătorul auto că nu consumase băuturi alcoolice, după cum s-a dovedit în urma verificării cu aparatul etilotest. Aceștia cred că, de fapt, șoferul de 53 de ani ar fi adormit la volan, din cauza oboselii.
Cu toate că nu era beat, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.