Tragedie în SUA. Un turist român a murit după un accident într-un parc
- Dragos Manea
- 5 august 2019, 07:30
Un turist român a murit în urma unei căderi accidentale în apropierea unei cascade din Parcul Naţional Yosemite din California.
Autorităţile susţin că Lucian Miu, în vârstă de 21 de ani, se deplasa miercuri pe stânci ude în zona Cascadei Bridalveil, când a căzut circa 20 de picioare (6 metri) în gol. El a murit la spital.
Publicaţia Fresno Bee susţine că alte două persoane au fost rănite în două incidente diferite în parcul naţional în această săptămână, scrie Agerpres.
Primul, care a realizat luni o ascensiune până la o platformă de sub Cascada Bridalveil, a alunecat când escalada o stâncă mare de la bază.
Celălalt bărbat a alunecat joi de pe o stâncă în zona Lower Yosemite Fall şi a căzut într-un curs de apă, fiind prins sub apă între stânci înainte de a reuşi să se elibereze.