Tragedie în Munții Făgăraș. Un turist polonez a murit după ce a căzut într-o prăpastie
- Mădălina Sfrijan
- 13 septembrie 2026, 08:35
Salvamont. Sursa foto: Facebook
Un turist polonez în vârstă de 53 de ani a murit după ce a căzut aproximativ 200 de metri într-o zonă abruptă din Munții Făgăraș, în apropierea Vârfului Mircii, aflat la 2.471 de metri altitudine. Salvamontiștii din Argeș și Sibiu au intervenit pentru recuperarea trupului, însă terenul dificil și condițiile de la munte au făcut ca operațiunea să fie una deosebit de complicată.
Turistul a căzut într-o zonă expusă din Munții Făgăraș
Bărbatul se afla pe munte împreună cu un grup mai mare de prieteni. La un moment dat, acesta s-a prăbușit într-o prăpastie, iar unul dintre cei care îl însoțeau a solicitat ajutorul salvatorilor. Apelantul a spus că turistul căzuse, însă nu reușea să identifice locul exact în care ajunsese.
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, intervenția cu elicopterul nu a fost posibilă. Salvamontiștii din Argeș au pornit pe jos către zona accidentului și au ajuns după aproximativ șase ore, aproape de miezul nopții.
Rănile suferite în urma căderii de la înălțime au fost incompatibile cu viața. Salvatorii montani nu au reușit să recupereze trupul pe timpul nopții, astfel că operațiunea a continuat duminică dimineață.
Salvamontiștii din Argeș și Sibiu lucrează la recuperarea victimei
Toți salvatorii Serviciului Public Județean Salvamont Argeș au fost mobilizați pentru această misiune, alături de colegii lor din Sibiu. Echipele au acționat încă de sâmbătă după-amiază, iar duminică dimineață au continuat operațiunea de recuperare și evacuare a trupului neînsuflețit.
„Toţi salvatorii montani ai Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Judeţean Argeş, sunt, de ieri după-amiază, mobilizaţi într-o misiune dificilă în Munţii Făgăraş, la Vârful Mircii. Un turist a căzut aproximativ 200 de metri, accidentul fiind, din păcate, mortal”, au arătat reprezentanții Salvamont Argeș.
Zona în care s-a produs tragedia este foarte abruptă și greu accesibilă, ceea ce îngreunează intervenția salvatorilor. Aceștia au petrecut deja multe ore pe munte, după o noapte de operațiuni.
Salvamont Argeș le cere turiștilor să evite traseele dificile
Oboseala acumulată de echipele de intervenție poate influența timpul de răspuns la alte solicitări. Salvamont Argeș le transmite turiștilor să țină cont de dificultatea traseelor și să nu își supraestimeze capacitățile fizice.
„Zona este foarte expusă şi dificilă, iar salvatorii montani sunt pe munte de multe ore, după o noapte de intervenţie. Oboseala este mare, însă întreaga echipă rămâne concentrată asupra misiunii. În aceste condiţii, vă rugăm să înţelegeţi că eventualele intervenţii solicitate în alte zone pot avea un timp de răspuns mai mare decât în mod normal. Vă rugăm să nu vă supraestimaţi puterile, să evitaţi traseele dificile şi zonele expuse şi să vă planificaţi cu responsabilitate fiecare drumeţie. Salvatorii montani sunt oameni. Şi ei obosesc. Astăzi, toţi sunt acolo unde este cea mai mare nevoie de ei”, a arătat sursa citată.
Salvamontiștii urmează să finalizeze recuperarea și coborârea trupului turistului din zona Vârfului Mircii, în funcție de evoluția condițiilor de pe munte.