Tragedie în lumea teatrului. Un apreciat mare actor și regizor român a murit
- Ionel Sclavone
- 10 aprilie 2022, 11:59
Lumea teatrului este din nou în doliu, după ce un important actor și regizor a încetat din viață. Tragică veste a fost transmisă de apropiații artistului care au fost extrem de afectați de cele întâmplate. Anunțul cu privire la deces a fost postat pe pagina de socializare a cunoscutului om de teatru și a atras numeroase mesaje de condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut și i-au apreciat activitatea.
Actorul, regizorul, scenaristul și profesorul de teatru Ioan Nicu Popa, din Slatina, a încetat din viață. Informația despre acest deces a fost prezentată pe pagina sa de Facebook de apropiații săi. Moartea apreciatului om de teatru a survenit în data de sâmbătă, 9 aprilie. Cei care l-au cunoscut au ținut să transmită mesaje de condoleanțe și de susținere pentru familia îndoliată.
„Azi a încetat din viață actorul Nicu Ioan Popa, PIN! Odihnă veșnică! Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace, suflet minunat!”, este scris într-un mesaj publicat aproape de miezul nopții, care a adunat sute de comentarii de la prietenii, colegii și foștii elevi ai actorului slătinean.
În urma tragicului anunț, actrița Elena Cujbă a amintit de momentele deosebite pe care le-a trăit, pe scenă, alături de regretatul maestru.
„Am avut onoarea de a juca pe scena alături de un maestru, de un om dedicat artei, un actor pentru care rolurile s-au terminat aici, dar pentru care au început undeva într-o altă parte necunoscuta nouă. Vom urca pe scenă alături de dumneavoastră în continuare, purtându-vă în suflet”, a scris Elena Cujbă.
Apropiații îi regretă dispariția
La rândul său, un fost elev al maestrului a explicat că a ajuns actor și regizor mulțumită lui Ioan Nicu Popa și a sfaturilor pe care le-a primit de la acesta.
„Dumnezeu să vă ierte, Maestre Nicu Popa! Datorită Dumneavoastră am ajuns actor şi regizor. Mentorul şi cel căruia îi datorez tot succesul meu în arta spectacolului. Să vă odihnească Bunul Dumnezeu, şi să ne călăuziţi paşii în teatru, ca şi până acum, că mult aţi mai iubit Teatrul! Dumnezeu să vă odihnească în pace, Maestre!”, a scris Remus Iordache, actor şi regizor.
De asemenea, un alt apropiat l-a descris pe Ioan Nicu Popa drept „un om extraordinar” și „un prieten adevărat”.
„O «gluma» sinistră, Nicu Ioan Popa… Marea scena a vieţii a pierdut azi un mare actor! Un om extraordinar, un prieten adevărat Drum lin către stele, sincere condoleanţe! – Clubul «Arlechino» Caracal”, a scris Mădă Grigore.
Pe scurt despre Nicu Ioan Popa
Nicu Ioan Popa a debutat ca actor în orașul Caracal, ulterior fiind angajat al Centrului de Creaţie. La începutul anilor 2000 a pus bazele unei trupe de teatru la Slatina, trupa Pro Art. Regretatul artist a obținut rezultate remarcabile la concursurile de gen cu alte două trupe de copii.
Vreme de aproape 15 ani a fost profesor de teatru la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Slatina, iar în ultimii ani desfăşurând activitate de consultant artistic în cadrul Centrului Judeţean de Creaţie Olt.