Tragedie în largul coastelor africane. 42 de morți în naufragiul unei bărci cu migranți
- Ionel Sclavone
- 6 august 2021, 23:38
Un număr de 42 de persoane și-au pierdut viața în naufragiul unei nave cu migranți care s-a scufundat în largul coastelor Saharei Occidentale.
O navă care transporta migranţi din Africa s-a scufundat la scurt timp după ce a plecat de pe coasta Saharei Occidentale, în nord-vestul continentului. Aceasta avea ca destinație insulele Canare spaniole. Informația a fost furnizată de mai multe organizației umanitare din Spania, după cum relatează DPA.
Naufragiul a avut loc, conform surselor citate, mai devreme, în cursul acestei săptămâni, iar cu acest prilej și-au pierdut viața un număr de 42 de persoane aflate la bord. Doar zece migranți dintre cei care s-au îmbarcat au reușit să supraviețuiască, au precizat organizațiile umanitare.
Potrivit acestora, printre persoanele care au murit înecate, în acest naufragiu, un număr de 30 sunt femei, alte opt sunt copii şi patru bărbaţi.
Conform informațiilor existente, nava a pornit din zona localităţii Dakhla din Sahara Occidentală. După aproximativ 30 de minute de la desprinderea de țărmul african, nava a fost lovită de valuri foarte înalte care au răsturnat-o. Oamenii au dispărut în valuri și nu au mai putut fi salvați.
Mai mulți pescari din zonă au observat ceea ce s-a întâmplat și au alertat autoritățile. Astfel, au reușit să salveze pe cele zece persoane.
Migranții africani doreau să ajungă în Insulele Canare
Migranţii africani s-au îmbarcat pentru a ajunge în Insulele Canare, care sunt situate la o distanță de mai mai mult de 400 de kilometri de locul îmbarcării. Aceștia intenționau să plece mai departe, din Canare, în Spania continentală, unde să-și caute o viață mai bună.
Potrivit reprezentanților unui ONG, numai în primele şase luni ale acestui an cel puţin 2.087 migranţi au murit pe mare. Aceasta s-a întâmplat în accidente similare celui din această săptămână, în timp ce încercau să ajungă în Spania.
Procesul de imigrație ilegală în zona Mării Mediterane continuă neîntrerupt, iar odată cu venirea verii s-a intensificat. Numeroși cetățeni din statele africane încearcă să ajungă în Europa, în căutarea unei slujbe și a unei vieți mai bune. Situația a devenit și mai dificilă în contextul dezastrului produs de pandemia de coronavirus.