Tragedie de proporții în România. A sfârșit în chinuri groaznice. Toată lumea e șocată
- Emma Cristescu
- 25 ianuarie 2022, 11:44
Un preot s-a stins din viață într-un incendiu care a avut loc luni seara, în satul Petroşani din Constanţa. Focul ar fi fost pus intenționat. Arhiepiscopia a transmis condoleanțe familiei. Ce spun autoritățile?
Incendiul în care și-a pierdut viața îndrăgitul preot a cuprins casa de circa 200 de metri pătraţi. Nu ar fi fost un simplu accident. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, pompierii au ajuns de urgență la fața locului în noaptea de luni spre marţi. Tragedia s-a întâmplat pe strada Crizantemei din satul Petroşani. Au fost trimise două autospeciale şi un echipaj SMURD.
În interiorul locuinței a fost găsită o persoană de sex masculin, decedată, carbonizată. Acesta era preotul comunităţii, Ştefan Banciu, în vârstă de 64 de ani. Pompierii și-au finalizat intervenția în jurul orei 04.35.
Tragedie de proporții în România. Incendiul a fost pus intenționat
"La ora 23:46, am fost solicitați prin apel unic de urgență 112 pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o casa pe str. Crizantemei din localitatea Petroșani.
Din primele momente s-au deplasat spre locul solicitării o autospecială de stingere din punctul temporar de stingere Valea Dacilor, precum şi o autospecială de stingere și un echipaj SMURD tip B din cadrul Gărzii 2 Chirnogeni.
Incendiul se manifesta generalizat, la o casă de aproximativ 200 mp.
Din păcate, în interiorul casei a fost găsită o persoana de sex masculin, decedată, carbonizată. Intervenția s-a încheiat în jurul orei 04:35, cauza probabilă a incendiului fiind acțiunea intenționată", se arată în comunicatul remis presei.
Arhiepiscopia a ținut să transmită un mesaj de condoleanţe familiei. Focul ar fi fost pus în mod intenționat. Autoritățile caută vinovatul.
"Am aflat și noi cu stupoare și îndurerare de acest cumplit eveniment. Ne rugăm pentru sufletul părintelui adormit în acest tragic accident. Ne este foarte greu să credem că incendiul ar fi fost produs intenționat. Din datele noastre, nu avea motive să facă așa ceva.
Sperăm ca autoritățile să ne lămurească în scurt timp cine ar fi putut provoca incendiul", se arată în mesajul transmis de Arhiepiscopie.