Tragedie aviatică. Două avioane s-au ciocnit în aer. Unul dintre piloți, de negăsit
- Mădălina Sfrijan
- 14 august 2024, 18:51
Franța. Două avioane s-au lovit în aer. Acestea aparțineau armatei franceze și erau folosite în misiunile de apărare. Unul dintre piloți a reușit să se catapulteze, însă cel de al doilea este de negăsit. De asemenea, salvatorii desfășoară operațiuni de căutare și în cazul unui pasager.
Două avioane de vânătoare s-au lovit în aer
Miercuri, două aeronave ale aviației militare franceze s-au lovit în aer. Tragedia a avut loc în zona de est a Franței, arată AFP. Autoritățile desfășoară operațiuni de căutare a unuia dintre piloți.
Ambele avioane Rafale ar fi decolat de la baza aeriană Saint-Dizier. Potrivit unui purtător de cuvânt al forțelor aeriene din Franța, cele două s-au lovit la scurt timp după decolare.
Unul dintre piloți a reușit să se catapulteze
Unul dintre piloții aeronavelor implicate în accidentul aviatic a reușit să se catapulteze. Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei, acesta se află în afara oricărui pericol.
În schimb, celălalt pilot și un instructor de zbor sunt dați dispăruți. Operațiunile de căutare sunt în plină desfășurare.
Două avioane Rafale, implicate într-un accident aviatic
Ambele aeronave implicate sunt de ultimă generație și au fost fabricate sub numele companiei Dassault. Conform purtătorului de cuvânt, acestea sunt cele mai performante din dotare și sunt folosite în misiunile de apărare.
De asemenea, reprezentantul forțelor aeriene a precizat că piloții sunt francezi. Mențiunea vine în contextul în care numeroși piloți ai Ucrainei beneficiază de instruire în Franța.
Potrivit detaliilor oferite de Macron, în urmă cu două luni, piloții ucraineni iau parte la sesiunile de instruire la baza Cazaux. Aceasta este localizată în zona de sud-vest a Franței. Soldații ucraineni se antrenează pe aeronave de atac ușor.
Vineri, un avion turbopropulsor ATR-72 s-a prăbușit în apropiere de Sao Paolo, Brazilia. Cei 57 de pasageri și echipajul nu au reușit să supraviețuiască. Aparatul de zbor a căzut lângă mai multe locuințe.