Tragedia de la Constanța. ”Mama dumneavoastră nu mai este”. Mărturiile rudelor celor decedați

Tragedia de la Constanța. ”Mama dumneavoastră nu mai este”. Mărturiile rudelor celor decedați

Un băiat a rămas fară ființa care i-a dat viață, în urma tragediei de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Acesta a aflat la 6 ore după incident că mama lui a decedat, iar de vină spune că sunt sistemul și ignoranța.

„De la 11, de când s-a întâmplat am venit aici, să aflu despre mama. Mi-au dat răspunsuri confuze, mi-au zis că doar medicul ei, doctor Maxim, poate să îmi dea astfel de detalii. Acum e ora cinci după-amiază şi încă aştept”, spune fiul decedatei pentru Libertatea.

„Trecuse de Covid, dar luase o bacterie din spital, aşa mi-au spus. Când s-o luăm acasă, ne-au zis că trebuie să mai stea. De trei săptămâni, mi-am lăsat serviciu, familie, în Italia, să vin aici, lângă ea. Ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost: «Când mă luaţi acasă?» Se simţea mai bine, crescuse oxigenul în sânge, ca prin minune, la 92. Dimineaţa asta (vineri dimineaţă – n.red.) am avut veşti bune, pe la opt”, povesteşte bărbatul din Medgidia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta dă vina pe sistem

Bărbatul a încercat să caute explicații, dar a fost trimis dintr-o parte în alta. Doctorița Corina Maxim, care a tratat-o pe mama lui, a venit cu trista veste.

„Numai medicul poate da astfel de detalii rudelor, noi nu putem! Am chemat-o pe doamna doctor”, a povestit medicul din cortul de triaj.

„Mama dumneavoastră nu mai este. Credeam că ştiţi, că v-au anunţat”. Ioan a tăcut minute bune, apoi, după ce explicaţiile medicului s-au oprit, a răspuns: „Mama era o luptătoare, lupta pentru viaţă, aşa spunea, că luptă, a luptat cu Covidul, cu bacteria. De ce să mai lupţi, când te omoară în spital? Nu dau vina pe dumneavoastră, doamnă, dau vina pe sistemul ăsta de nimic. Şi-acum, vă rog să mă scuzaţi, mi s-a dărâmat lumea, vă rog să mă înţelegeţi, asta am pierdut, sunt al nimănui. Nu mai am nici mamă, nici serviciu, nimic”. , a declarat fiul bolnavei.

Rudele decedaților acuză conducerea

Morga Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa nu mai funcționează de ceva vreme, iar trupurile decedaților au fost depuse la morgă de la Cimitirul Central din oraş. Apropiații oamenilor care au pierit în incediu au avut un mesaj pentru responsabili.

„De 30 de ani nu fac nimic. Sunt vinovaţi toţi! O să-i aibă pe oamenii ăştia pe conştiinţă!”., au urlat aceștia.

FOTO: INQUAM-Costin Dincă