Traficul rutier va fi restricţionat pe Splaiul Unirii din Capitală sâmbătă, ca urmre a desfîșurării concursului de ciclism „Bucureşti MTB Race”.
Conform Brigăzii Rutiere a Capitalei, pentru buna desfăşurare a evenimentului, vor fi restricţii între orele 7,00 - 18,00 pe Splaiul Unirii, segmentul cuprins între Pasajul Mihai Bravu şi şos. Vitan-Bârzeşti, sensul de mers către Vitan-Bârzeşti, şi pe str. Glădiţei.
Poliţiştii recomandă ca rute ocolitoare: şos. Mihai Bravu - Pasajul Mihai Bravu - Calea Văcăreşti - şos. Olteniţei - şos. Vitan-Bârzeşti - Splaiul Unirii; Splaiul Unirii - şos. Mihai Bravu - Calea Vitan - Splaiul Unirii.
Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă în această perioadă, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.
Pietonii sunt sfătuiţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.