Trafic oprit pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse. Restricții pe 27 septembrie
- Maria Dima
- 27 septembrie 2026, 10:44
Sursa foto: Arhiva EVZ
Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este oprit duminică, 27 septembrie 2026, între orele 11.00 și 12.00, pentru toate vehiculele. Măsura a fost instituită pentru desfășurarea Crosului Internațional „Alergarea Spiritului Liber Ruse-Giurgiu”, ajuns la cea de-a IX-a ediție.
La competiție participă aproximativ 450 de alergători, iar traseul cursei include traversarea Podului Prieteniei. Evenimentul sportiv este programat între orele 11.00 și 13.00, însă traficul rutier pe pod va fi suspendat complet timp de o oră, între 11.00 și 12.00, pentru siguranța participanților.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu le recomandă șoferilor să țină cont de restricțiile temporare și să își planifice deplasările în funcție de acestea.
„Recomandăm șoferilor să își planifice cu atenție deplasările, ținând cont de restricțiile temporare și să respecte indicațiile autorităților din teren”, a transmis Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
Circulația rutieră pe Podul Prieteniei va fi reluată după ora 12.00. Pe durata competiției, Poliția de Frontieră, împreună cu autoritățile române și bulgare, va gestiona traficul din zona podului.
Restricții de circulație și în municipiul Giurgiu
Restricții de circulație vor fi instituite și în municipiul Giurgiu, pe mai multe sectoare de drum.
În intervalul 08.00-14.00, traficul va fi restricționat în zona Pieței Unirii, în perimetrul delimitat de:
-intersecția Parc Alei – strada Episcopiei; -intersecția cu strada Nicolae Bălănescu; -strada General Berthelot; -intersecția cu strada Hristo Botev; intersecția Romarta.
-De asemenea, în totalitate, între orele 10.00 și 14.00, traficul va fi restricționat pe traseul de desfășurare a evenimentului, pe Bulevardul București, pe segmentul cuprins între punctul de plecare din Piața Unirii, esplanada Teatrului „Tudor Vianu”, și sensul giratoriu Kaufland.
Restricții parțiale vor fi instituite și pe șoseaua Prieteniei, pe segmentul și pe direcția de deplasare dintre sensul giratoriu Kaufland și sediul Direcției Poliției Locale Podul Prieteniei.
Șoferii care tranzitează municipiul Giurgiu sunt sfătuiți să țină cont de intervalele în care circulația este restricționată și să urmeze indicațiile polițiștilor aflați în teren.