Sursa foto: Arhiva EVZ
Liniile 100, 203 și 205 vor circula pe trasee modificate în perioada 18 septembrie, ora 23:00 – 20 septembrie, ora 23:30, după restricționarea traficului rutier pe Șoseaua Kiseleff, între Piața Arcul de Triumf și Piața Victoriei. Modificările au fost anunțate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (TPBI) și sunt determinate de desfășurarea evenimentelor „Cupa Toamnei 2026” și „Triunghiul Muzeelor”.
Linia 100, deviată spre Piața Unirii
Linia 100 va circula pe traseul obișnuit între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” și Piața Arcul de Triumf.
Pe sensul către Piața Unirii, autobuzele vor circula apoi pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu și Bd. I. C. Brătianu, până în Piața Unirii.
Modificarea se va aplica inclusiv pe timpul nopții. Pe sensul către Aeroportul Henri Coandă, traseul liniei 100 nu va fi modificat.
Linia 203 va fi deviată către Piața Victoriei
Autobuzele liniei 203 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Cartier Greenfield” și Piața Arcul de Triumf.
Pe sensul către Piața Victoriei, după Piața Arcul de Triumf, traseul va continua pe Bd. Mareșal Constantin Prezan și Bd. Aviatorilor, până în Piața Victoriei.
Pe sensul opus, către Cartier Greenfield, traseul nu va fi modificat.
Linia 205, deviată spre Piața Unirii
Linia 205 va circula pe traseul obișnuit între terminalul „M Străulești” și Piața Arcul de Triumf.
Pe sensul către Piața Unirii, autobuzele vor fi deviate pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod B.P. Hasdeu și Splaiul Independenței, până la Piața Unirii 2.
Pe sensul către M Străulești, traseul nu va fi modificat.
Cât timp se aplică modificările
Traseele celor trei linii vor fi modificate de vineri, 18 septembrie, de la ora 23:00, până duminică, 20 septembrie, la ora 23:30.
TPBI a recomandat călătorilor să verifice informațiile actualizate privind traseele și programele de circulație pe platforma maps.mo-bi.ro, în aplicația InfoTB sau pe site-ul STB.