Trafic întrerupt pe DN 7. Se taie copaci periculoşi în zona Săcămaş
- Ciprian Iancu
- 18 mai 2016, 12:45
Începând de astăzi şi până la mijlocul lunii iunie, circulaţia va fi întreruptă de mai multe ori, zilnic, pe DN 7 aproape de satul hunedorean Săcămaş (lângă Ilia). Lucrătorii forestieri au început operaţiunile de tăiere a copacilor periculoşi dintr-o pădure aflată lângă drum care n-a mai fost întreţinută deloc în ultimii 50 de ani.
„Se va lucra între orele 08.00 şi 18.00. Vom fi nevoiţi să întrerupem traficul în minutele în care efectiv se vor doborî copacii. După aceea, traficul se va derula alternativ, pe o singură bandă. Sunt cel puţin 130 de copaci care trebuie doborâţi. Sperăm ca toată operaţiunea din zona Săcămaş să dureze cel mult două săptămâni. Vom încerca să ne adaptăm la situaţie, astfel încât cozile formate să nu fie foarte lungi”, spune Călin Popescu, şeful Ocolului Silvic Dobra.
Operaţiunile din zonă sunt destul de dificile, din cauza versanţilor foarte abrupţi şi a faptului că, practic, pădurea este „lipită” de drum. În ultimii ani, destul de des, se întâmplă ca aproape de Săcămaş, pe carosabilul DN 7 să cadă copaci, doborâţi de vânt sau de greutatea zăpezii. Serviciul Rutier din cadrul IPJ Hunedoara i-a solicitat administratorului drumului, CNADNR, să rezolve problema încă din 2014. Din cauza terenului extrem de înclinat şi a apropierii de şoseaua extrem de circulată, nicio firmă de profil n-a fost interesată de valorificarea lemnului din acea zonă. Până la urmă Ocolul Silvic Dobra a decis facă lucrarea în regie proprie.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă participanţii la trafic că, începând de astăzi, 18 mai 2016, circulaţia pe DN 7, la km 408+500 - 411+700 (între localităţile Leşnic şi Săcămaş), se va desfăşura cu restricţii. În zonă au loc operaţiuni de tăiere a arborilor care constituie pericol pentru siguranţa traficului rutier, lucrările fiind executate de Ocolul Silvic Dobra.
Zona de restricţii este semnalizată pe ambele sensuri de mers, cu piloţi de dirijare. Restricţiile de circulaţie vor fi impuse doar pe timpul zilei. Perioada de instituire a restricţiilor va dura până în 15 iunie 2016, în funcţie de stadiul procedurilor de tăiere a arborilor din zona împădurită a drumului naţional.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620, precum şi la Dispeceratul C.N.A.D.N.R., la numerele de telefon 021/264.33.33, 021/9360 sau accesând pagina de internet: www.cnadnr.ro .