TRAFIC BLOCAT pe DN! Un bărbat s-a ales cu picioarele FRACTURATE

TRAFIC BLOCAT pe DN! Un bărbat s-a ales cu picioarele FRACTURATE

Un bărbat s-a ales cu picioarele fracturate după un accident petrecut în jurul orei 17:00 și în care au fost implicate două autoturisme.

Traficul pe drumul naţional Tulcea-Constanţa, DN 22, a fost suspendat joi după-amiază, în jurul orei 17.00, iar un bărbat cu fracturi la ambele picioare a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.

Zeci de autovehicule aşteaptă reluarea traficului pe drumul naţional Tulcea-Constanţa, în condiţiile în care circulaţia pe ruta alternativă este sistată începând de miercuri, 2 mai, din cauza unor exerciţii militare care se execută în Poligonul Batalionului de Infanterie Marină Babadag până la sfârşitul acestei luni.

"Un bărbat de 41 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un ansamblu format din autotractor cu o semiremorcă, într-o curbă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară cu remorcă, condusă regulamentar de un bărbat de 32 de ani", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), Amalia Ignatencu.

În urma evenimentului, bărbatul de 32 de ani a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Tulcea.

"Bărbatul prezintă traumatisme la ambele picioare", a declarat pentru Agerpres directorul general al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Dumitru Vâlcu.

Pentru scoaterea bărbatului din cabina unuia din cele două autovehicule implicate în eveniment, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a intervenit cu un echipaj de descarcerare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu, în urma accidentului, combustibilul din rezervorul unui autovehicul s-a scurs pe carosabil, astfel că pompierii supraveghează perimetrul pentru înlăturarea posibilităţii aprinderii accidentale.

Pentru a preveni apariţia unor accidente, traficul este suspendat până când angajaţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor elibera carosabilul de cele două autovehicule implicate în eveniment şi îl vor curăţa de combustibilul scurs în urma impactului.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News