Tolea Ciumac revine în ring, la vârsta de 49 de ani. Luptătorul l-a băgat pe Dan Diaconescu în tomberon, în timpul unei emisiuni

Tolea Ciumac revine în ring, la vârsta de 49 de ani. Luptătorul l-a băgat pe Dan Diaconescu în tomberon, în timpul unei emisiuni Sursă foto: Facebook

Tolea Ciumac, luptătorul care l-a băgat pe Dan Diaconescu în tomberon în timpul unei emisiuni de televiziune, revine în ring. Acesta s-a confruntat cu probleme judiciare și a fost și urmărit la nivel internațional.

La Londra o să fie organizată gala Kombat London, pe data de 30 iunie, la care vor participa în jur de 20 de luptători români, printre care se numără și Tolea Ciumac, cel care l-a băgat pe Dan Diaconescu în coșul de gunoi. Sportivul a fost nevoit să renunțe la carieră din cauza unor probleme judiciare. Tolea se va lupta în gala de la Londra cu Marian Rus, campion mondial MMA, la categoria grea.

Prima gală a acestui eveniment s-a bucurat de un real succes, iar organizatorii au decis să mai organizeze încă una. Pe lista luptătorilor care vor fi prezenți se numără și 20 de români. Este vorba de: Marian Rusu, Florin Lambagiu, Marius Munteanu, Nicolai Bugeac, Sebastian Lataniuc, Marian Lăpușneanu, Anghel Cardos, Andrei Leuștean, Moisii Marius Gabriel, Mindaugas Mikaliak, Vlăduț Andrei, Mezdrea Nicolae, Alin Nechita, Zlatev Nikola, Daniel Dragomir, Tolea Ciumac, Constantin Florea, Florin Mărunțelu și Andreea Gutu.

Tolea Ciumac revine în ring

„Suntem bucuroși că oamenii au primit cu interes acest eveniment, biletele pentru Kombat London sunt deja sold out. Avem emoții pentru 30 iunie, promitem un show exploziv”, a declarat John Smith, unul dintre promotorii evenimentului. Tolea Ciumac a anunțat că o să revină în ring cu ocazia acestei gale. Luptătorul a devenit cunoscut în România, mai ales, pentru că în timpul unei emisiuni în direct la OTV l-a băgat pe Dan Diaconescu într-un tomberon de gunoi.

Ciumac a fost nevoit să renunțe la sport pentru că a fost urmărit internațional pentru condamnarea primită într-un dosar de trafic de țigări. Cazul este în rejudecare și acest lucru îi permite să poată lupta din nou. Chiar dacă a ajuns la vârsta de 49 de ani, Tolea Ciumac a susținut că vrea să câștige cât mai multe lupte. Prima ediție a galei Kombat London a avut loc în urmă cu mai bine de trei luni. Biletele pentru evenimentul de la finalul acestei luni s-au epuizat deja, potrivit Fanatik.

Ne puteți urmări și pe Google News