Evenimentul Zilei > Social > Toată populația, test pentru HIV! Un medic de la Infecțioase aruncă bomba. News Alert
Toată populația, test pentru HIV! Un medic de la Infecțioase aruncă bomba. News Alert

Toată populația, test pentru HIV! Un medic de la Infecțioase aruncă bomba. News Alert

Testarea HIV ar trebui să fie introdusă în pachetul minimal de servicii de la nivelul medicului de familie, a declarat dr. Mariana Mărdărescu medic specialist boli infecțioase la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, în cadrul emisiunii 360medical de la postul de televiziune B1 TV.

În aceeași emisiune, dr. Nicolae Fotin, fost președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a precizat că două din trei persoane din România nu s-au testat niciodată pentru HIV și a subliniat importanța prevenției, care se poate face prin realizarea anuală a testului HIV.

Nicolae Fotin

„Este bine să ne testăm pentru HIV și este bine ca testarea să fie introdusă în pachetul minimal de la nivelul medicilor de familie. În primul rând de la medicul de familie! Testarea HIV trebuie făcută ca orice altfel de test pe care îl face o femeie care dorește să rămână însărcinată și să aibă un copil sănătos”, a afirmat dr. Mariana Mărdărescu.

Peste 16.000 de bolnavi, oficial

În România, supravegherea fenomenului HIV/SIDA se realizează prin rețeaua națională de boli infecțioase, care include nouă centre regionale de supraveghere a HIV/SIDA. Datele oficiale arată că în România erau înregistrate, la finalul lunii septembrie 2019, 16.190 de persoane diagnosticate cu HIV/ SIDA.
Recent, dr. Sorin Petrea, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof.dr.Matei Balş”, a declarat într-un interviu acordat 360medical.ro că România îndeplinește parțial obiectivul “90-90-90” stabilit pentru a 2020. Obiectivul “90-90-90” înseamnă ca, până în 2020, 90% dintre persoanele infectate cu HIV ar trebui să fie diagnosticate, 90% dintre acestea să beneficieze de terapie ARV și, dintre cei aflați sub tratament, 90% să ajungă la o încărcătură virală nedetectabilă.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.