Titlul în Liga I, o afacere între naș și fin

Titlul în Liga I, o afacere între naș și fin

FCSB și FC Viitorul sunt cele două echipe care, în mod realist, au mai rămas în cursa pentru trofeul campionatului intern. Lupta se duce între doi machidoni: Gică Hagi și Gigi Becali

La finalul primei părți a play-off-ului Ligii I, după disputarea a cinci etape, lucrurile s-au clarificat, parțial, în lupta pentru câștigarea campionatului.

FCSB și FC Viitorul sunt formațiile care păstrează cele mai mare șanse pentru a bea șampanie din trofeu, în luna mai. Echipa lui Gigi Becali, aflată mai tot timpul în umbra clubului lui Gică Hagi, în acest sezon, a devenit, duminică seara, lider solitar.

Context perfect pentru FCSB-iști

„Roș-albaștrii” au câștigat la limită confruntarea cu CS „U” Craiova (scor 0-1), disputată la Severin, iar succesul a căzut cum nu se poate mai bine. Cu câteva ore mai devreme, Viitorul remizase la CFR Cluj, scor 0-0. Astfel, în acest moment, elevii lui Laurențiu Reghecampf au cu două puncte mai mult decât dobrogenii. Ultimele cinci runde ale playoff- ului vor însemna și o confruntare între doi machidoni: pe de o parte, Gigi Becali, finanțatorul și, uneori, antrenorul FCSB, de cealaltă parte, Gheorghe Hagi, patronul și antrenorul Viitorului.

Palmaresul, net de partea lui Becali

În ultimele sezoane, meciurile directe dintre cele două grupări au stârnit numeroase discuții.

„Regele”, naș de botez pentru două dintre fetele lui Becali, n-a câștigat decât „meciul prieteniei”, din 2013 (scor 5-2), atunci când Viitorul s-a salvat in extremis de la retrogradare. Asta până în această primăvară, atunci când dobrogenii s-au impus, la Ovidiu, scor 3-1. În returul playoff- ului, meciul direct se va disputa pe „Arena Națională”, în etapa a 7-a.

Trupa lui Hagi a obținut doar un punct în ultimele două etape (0-1 cu CS „U” Craiova și 0-0 CFR Cluj) și pare că mecanismul s-a defectat, după victoria cu Astra (scor 2-1). Jocul de la Giurgiu a stârnit discuții aprige, legate de un posibil blat.

Gică nu s-a apărat de acuzații

„Regele” a preferat să nu mai dea ochii cu mass-media, a evitat să demonteze acuzațiile, în mod direct, și n-a mai organizat conferințele de presă obligatorii, înaintea disputelor cu oltenii și clujenii. Hagi este foc și pară pe Becali, pentru că latifundiarul din Pipera a povestit că, în timpul meciului Astra - FC Viitorul, a fost sunat de mai mulți jucători de la FCSB, care au reclamat un blat. „Eu am povestit că m-au sunat și le-am spus că sunt nebuni. Cum să facă Hagi blat? Nu face el nici dacă îi dai un miliard ”, a spus Gigi.

Scandaluri uriașe

Între Hagi și Becali a existat o lungă relație de prietenie, întreruptă, însă de multe certuri. În 2003, „Regele” a vorbit public despre faptul că Becali vrea să pună mâna pe Steaua.

Apoi, în 2005, după o noapte de negocieri, Hagi a refuzat să vină antrenor în Ghencea. A preluat echipa în 2007, dar a plecat după trei luni. S-a lăsat cu un scandal public, iar antrenorul a fost umilit de finul său. Cei doi s-au împăcat după câțiva ani, la insistențele mamei lui Gigi Becali.