Tinerii fac infarct la doar 20 de ani. „A devenit frecvent la vârste mici.” Medicii sunt îngrijorați

Tinerii fac infarct la doar 20 de ani. „A devenit frecvent la vârste mici.” Medicii sunt îngrijorațiSursa foto: arhiva EVZ

Medicii din România au declarat că din ce în ce mai mulți tineri fac infarct din cauza epuizării. Specialiștii au și pacienți de doar 20 de ani, iar singura soluție este de a merge la control mai des.

Medicii din România se confruntă cu o situație îngrozitoare. Ei au mărturisit că tinerii ajung să facă infarct din cauza epuizării și vin la spital cu o durere în piept. Specialiștii au declarat că este vorba de o infecție la nivelul inimii.

În ultimii ani, foarte mulți tineri au făcut infarct la doar 20 de ani. După orice infecție respiratorie severă, poate apărea inflamația mușchiului cardiac, mai exact miocardită.

Dr. Oren Iancovici, medic cardiolog: „Când structura mușchiului cardiac - numit miocard - suferă, e afectat automat și sistemul nervos al mușchiului. Și apar palpitații. Inima bate mai repede, bate neregulat. Trebuie să mergem la cardiolog”.

Specialiștii au explicat că inima nu se mai contractă normal și nu mai furnizează sânge. Este indicat ca pacienții să facă o ecografie pentru a își trata mai rapid problema.

De ce fac tinerii infarct

Dr. Smărăndiță Lăcău, medic primar radiologie: „Dacă un pacient de 23 de ani ajunge la spital cu durere în piept, acum 10 ani te-ai fi gândit la o miocardită, acum există infarct la 23 de ani. Infarctul a devenit frecvent la vârste mici și cam egal femei- bărbați”.

În ultimii 10 ani, infarctul la vârste foarte tinere a apărut din cauza epuizării. Organizația Mondială a Sănătății a declarat că este vorba despre burnout și că este o boală gravă.

Dr. Smărăndiță Lăcău, medic primar radiologie: „Apar niște cicatrici care pot fi vizualizate prin rezonanță magnetică pe o secvență specială. Aceste cicatrici sunt diferite în cazul unui pacient care a suferit un infarct și a unui care a avut miocardită”, potrivit stirileprotv.ro

Un alt medic a declarat că are din ce în ce mai mulți pacienți tineri care au făcut infarct și că situația este îngrijorătoare. „Avem în fiecare zi oameni sub 40 de ani, chiar sub 30 de ani, cu infarct miocardic acut. Aşadar, această boală extrem de severă, care omoară oameni, apare din ce în ce mai des la oamenii tineri. În plus, toţi factorii de risc care afectează inima şi anume: hipertensiunea arterială, diabetul, creşterea colesterolului, apar din ce în ce mai des la tineri”, a declarat Dragoș Vinereanu.

Ne puteți urmări și pe Google News