Tineretul liberal s-a jucat de-a Halloween-ul la Timișoara I FOTO
- Georgeta Petrovici
- 1 noiembrie 2017, 13:00
Tineretul liberal s-a jucat de-a Halloween-ul marți noaptea, atacând ”nerealizările guvernului PSD”. Viitorii politicieni liberali, au scobit dovleci pe care au scris ”PSD” și i-au înșirat pe treptele Prefecturii, în centrul Timișoarei, cu lumânări aprinse în ei. Amintim că de două zile, a devenit viral pe internet un montaj realizat cu ocazia alegerii noului șef al TNL, în care mulți din cei chestionați nu deosebesc prea bine doctrina de stânga de cea de dreapta.
”La ceas de seară, în noaptea în care spiritele vin spre lumea celor vii și umblă libere pe pământ, nerealizările guvernului PSD au ajuns să își bântuie proprii conducători. Legenda Halloween-ului spune că în ultima noapte de la sfârșitul lunii octombrie, spiritele vin spre lumea celor vii. Realitatea, confirmată de cifre oficiale, este că PSD și regimul Dragnea (PSD-ALDE) au înghițit România. Asemenea spiritelor, nerealizările Guvernului PSD și-au bântuit proprii cârmaci, ieri seară, cu ajutorul tinerilor liberali din Timișoara”, au transmis tinerii liberali, printr-un comunicat de presă.
Neimpozitarea veniturilor sub 2.000 de lei, programul de construcție a 30 de cămine studențești, înființarea liceelor de antreprenoriat sau adoptarea noii legi a educației, sunt doar câteva dintre multele insuccese ale guvernului PeSeDist, pe care tinerii liberali le-au expus, prin simboluri specifice sărbătorii de Halloween, în cadrul unei acțiuni de tip flash-mob, în fața Prefecturii Timiș, reprezentant al Guvernului în teritoriu.
”În ultimii 28 de ani, niciodată nu a fost mai mare diferența dintre promisiuni și realități. În regimul Dragnea viața s-a scumpit, puterea de cumpărare a scăzut, iar creșterile salariale de pe hârtie se dovedesc a fi doar o mare păcăleală pesedistă. Toate acestea sunt efecte directe și indirecte ale politicilor incompetente și populiste promovate de guvernele patronate de Dragnea, în complicitate cu Tăriceanu”, susține Raul Ambruș, președintele TNL Timișoara.